Cum ar trebui ales viitorul primar. O idee de campanie

Nu vreau să minimalizez meritele celor care au condus oraşul în ultimii 23 de ani, Simirad şi Nichita, dar pe ansamblu, după părerea mea şi poate a multor altora, n-au fost nici pe departe ceea ce Iaşul ar fi avut nevoie. Iar faptul că au fost totuşi aleşi de-atâtea ori li se datorează mai puţin lor cât celor care n-au fost în stare să producă o alternativă mai bună. Rememoraţi această scurtă istorie a alternativelor la cei doi primari şi veţi înţelege poate mai bine ce spun. O fac aici, foarte sumar, evident prin filtrul propriei subiectivităţi.

Ce-am ales şi cu ce ne-am ales

Simirad s-a bătut şi a câştigat, pe rând, cu Vasile Burlui în 1996 şi Traian Dobre în 2000. Cu asemenea opozanţi, ambii promovaţi la vremea respectivă de PSD-ul actual, ieşenii nu aveau prea mult de gândit înainte de-a decide ce să aleagă. A urmat Nichita care în 2004 s-a bătut în finală cu Dan Cârlan. Traseul politic ulterior al lui Dan Cârlan spune tot. Acum e prefect numit de partidul lui Nichita şi aliat de nădejde al acestuia. Deci între cine şi cine au avut de ales ieşenii în acel an?

În 2008 alternativa la Nichita a fost profesorul Dumitru Oprea. Oricât s-ar mai putea specula încă în legătură cu confruntarea finală dintre cei doi, există ceva greu de contestat. Oprea a pierdut şi pe mâna lui. Nu discut aici calitatea umană sau profesională a celor doi, dar ca să câştigi nişte alegeri ai nevoie şi de ceva căruia profesorului Oprea i-a lipsit şi care se numeşte carismă. Dumitru Oprea nu-i capabil să transmită acea forţă, siguranţă, motivare şi încredere în sine care să-i facă pe ceilalţi să-l urmeze. În 2012 a fost chiar mai rău. Nichita n-a avut decât de spulberat, ceea ce a şi făcut, nişte contra-candidaţi aproape rizibili: Tudor Ciuhodaru şi Daniel Oajdea.

Vi se pare acum, rememorând aceste date, că ieşenilor chiar li s-a oferit ceva cu-adevărat bun de ales în fruntea oraşului? Mie nu. Dar asta nu înseamnă că nu se poate şi altfel, iar acum, repet, e poate cel mai bun moment pentru a rupe această tradiţie mai degrabă nefericită.

Împotriva candidaturilor-trambulină

Voi încerca în continuare să dezvolt pe scurt o idee care ar putea sta la baza desemnării unor candidaţi cu adevărat viabili pentru primăria Iaşului.

Un candidat viabil pentru primăria Iaşului ar trebui desemnat în urma unui scrutin prealabil care să antreneze o cât mai largă participare publică. Un fel de primaries american. 

Problema cu candidaturile de partid de la noi e că primul criteriu, neoficial şi nedeclarat, în desemnarea viitorului competitor, nu e capacitatea reală de a învinge, ci profitul pe care-l poate aduce unui interes fie personal (al şefului de partid, spre exemplu), fie de grup intern (al unei tabere din partid), fie unui grup de interese din afara partidului (unul sau mai mulţi oameni de afaceri, spre exemplu, interesaţi să întărească în partidul respectiv poziţia unui anumit om de-al lor). Aşa se explică de ce majoritatea candidaţilor avansaţi de partide sunt chiar şefii lor. Pentru că, de regulă, şeful de partid e cel care îndeplineşte cel mai bine criteriile descrise mai sus.

Un exemplu

Voi da şi un exemplu ca să fie mai clar: şeful de partid X aranjează apele în interior ca să fie desemnat candidat la primărie, dar nu pentru că ar fi cel mai bun pentru asta şi că ar avea vreo şansă reală de a câştiga, ci pentru că o candidatură îi aduce un profit de imagine şi notorietate de care are nevoie pentru a ajunge mai târziu într-un post mai înalt. Candidaturi-trambulină, le-aş numi.

Deşi asta poate părea doar o chestiune internă de partid, problema ne priveşte de fapt şi pe noi, alegătorii. Pentru că e o păcăleală care subminează însăşi ideea de alegeri libere. Noi avem nevoie de candidaţi puternici şi integri, partidele ne propun candidaţi convenabili unor interese obscure, netransparente, personale sau de grup. Şi e treaba noastră să-i presăm, să-i dăm de gol dacă-i cazul, să-i determinăm pe cât posibil să–şi schimbe stilul de a face politică.

Cum se poate face o campanile deşteaptă şi utilă pentru toţi

Revenind la ideea de scrutin popular pentru desemnarea unui candidat la primărie, acest lucru se poate realiza în felul următor.

Partidul X lansează o campanie numită, să-i zicem, "Propune şi susţine un candidat la primăria Iaşului". Prin mijloace de tipul cabine de vot instalate în cât mai multe puncte din oraş, orice cetăţean care doreşte introduce în urnă un formular pe care-l completează cu câteva date: numele şi prenumele celui pe care îl propune drept candidat, o scurtă descriere a lui, o scurtă motivaţie şi câteva date personale. În paralel, aceeaşi campanie se desfăşoarăşi on-line, pe o platformă dedicată în care cetăţenii sunt invitaţi să facă exact acelaşi lucru numai că în format digital. O asemenea campanie ar putea dura, să zicem, o lună sau două, după care partidul X, printr-un sistem de clasificare transparent care săţină cont şi de opţiunile exprimate de cetăţeni, desemnează nişte finalişti (între 5 şi 10, să zicem). Aceştia vor reprezenta apoi baza de selecţie finală a candidatului oficial al partidului printr-o procedură mai restrânsă. Cum ar fi un juriu format din personalităţi locale neafiliate partidului din cât mai diverse domenii. Nu intru în mai multe detalii, doar am schiţat o idee.

Iaşul poate da tonul

Nu cred că e cazul să mai argumentez de ce o asemenea procedură e extrem de profitabilă şi pentru partidul X, nu doar pentru alegători, ce beneficii de imagine îi poate aduce. Iar dacă toate partidele importante ar face la fel, însuşi sistemul politic, clasa politicăşi atitudinea alegătorilor ar începe să se schimbe în bine.

Iar Iaşul poate fi acum cel care dă tonul.