Cum strică Băsescu planurile lui Chirica

joi, 04 iulie 2013, 01:50
3 MIN
 Cum strică Băsescu planurile lui Chirica

Decizia Curţii – cel puţin originală -, coroborată cu "şahul" dat de Băsescu actualei majorităţi, a scos subiectul revizuirii Constituţiei din agenda imediată a USL.

Curtea Constituţională a "suspendat" pentru un an aplicarea cvorumului de 30% la referendum. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va organiza o consultare publică pentru unicameral şi 300 de aleşi, cel mai probabil cu o săptămână înaintea referendumului de amendare a legii fundamentale. Decizia Curţii – cel puţin originală -, coroborată cu "şahul" dat de Băsescu actualei majorităţi, a scos subiectul revizuirii Constituţiei din agenda imediată a USL. Liberalii au mărturisit că sunt dispuşi să mai aştepte un an pentru a suprapune referendumul de revizuire cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Din China, liderul PSD Victor Ponta a lăsat de înţeles că nu-i nici o grabă cu modificarea Constituţiei şi că pe el îl frământă "în proporţie de 99%" chestiunile economice. O decizie oficială urmează a fi luată în USL după întoarcerea premierului din Asia, dar zarurile par să fi fost aruncate. Şi uite cum vicleşugul lui Băsescu din 2009, criticat aspru pe atunci de PNL, devine în 2014 strategia electorală a lui Crin Antonescu.

Singurul revoltat de iminenta modificare a calendarului USL se arată Liviu Dragnea. Părinte adoptiv al regionalizării, vicepremierul îşi vede "odrasla" izolată în ultima bancă de "derbedeii" Băsescu, Ponta şi Antonescu. Fără modificarea Constituţiei, regionalizarea nu poate fi făcută, cel puţin nu în termenii avansaţi de vicepremier. Dragnea a declarat în repetate rânduri că procesul trebuie demarat până la finele lui 2013, pentru a se încadra în exerciţiul bugetar 2014-2020. Altfel, descentralizarea va fi amânată pentru alţi şase ani. Şi încă un amănunt care pune sare pe rana ministrului Dezvoltării. Institutul pentru Politici Publice a relatat că săptămâna trecută Comisia Europeană a strâmbat din nas la proiectul regionalizării, varianta USL. Cu alte cuvinte, toate turneele lui Dragnea prin ţară finanţate din bani publici, toate declaraţiile sale pe tema regionalizării, cântărite minuţios de presă şi, mai ales, toate promisiunile făcute baronilor locali, tind să devină istorie. Rugămintea lui patetică de organizare a unui referendum de revizuire extins pe trei zile aproape că înduioşează. Dragnea pică (de) prost, iar Ponta se bucură.
Pe plan local, lucrurile se complică şi mai mult. Dat ca sigur pe scaunul de "voievod" al Moldovei, Gheorghe Nichita trebuie să-şi ajusteze strategia din mers. Nu poate renunţa la visul "întronării", atâta vreme cât şanse teoretice mai există, dar nici nu-şi poate periclita scaunul de primar pentru o potenţială iluzie. La alegerile din 2016 procentele PSD vor fi altele şi nici atunci nu e clar dacă vom avea regiuni. În subsidiar, Mihai Chirica şi Cosmin Coman, "moştenitorii" care urmau să-şi dispute interimatul la Primărie, nu mai pricep nimic. "Mai continuăm şefu’ jocul de glezne?". Singurul avantajat de amânarea regionalizării este Cristian Adomniţei. Scapă pe moment de situaţia umilitoare de a-l avea superior ierarhic pe Gheorghe Nichita şi profită de buimăceala de la Roznovanu pentru a-şi calibra paşii spre Primărie.

Comentarii