Dacă ar fi întrezărit profitul

vineri, 13 februarie 2015, 02:50
1 MIN
 Dacă ar fi întrezărit profitul

O să râdeţi, dar aş propune închiderea oricărui acces mediatic pentru noi la ceea ce se întâmplă actualmente în România: un spectacol horror cu lume – până mai ieri parcă extrem de onorabilă – pe punctul să intre după gratii, cine ştie până când.

Asta ne face un teribil rău din punct de vedere geopolitic, dacă ne gândim la sperietura pe care oameni politici o trag de câte ori butonează spre partea asta a Prutului. Chiar a fost cu neputinţă ca băgarea lui Năstase la zdup – ca să dau un exemplu care a produs atâtea cazuri de enurezis printre aleşi – să aibă loc cumva mai discret, iar comunicatele pe această temă să sufere de o bine temperată ambiguitate? Nu mai spun de Vântu, de Sârbu, de Becali, de Videanu cel pururi beatificat de lamă şi de câţi alţii. Dacă asemenea capete cad, şi încă la scenă deschisă, cu spotul presei instalat sadic pe suferinţa lor (suferinţă, da, fiindcă trasul de sfori şi aranjamentele de tot felul te consumă, nu glumă, cerând memorie şi procesare – ca de la un computer, maică), e cazul să ne gândim binişor înainte să băgăm definitiv (şi, vorba ceea, irevocabil) capul în jugul valorilor efectiv democratice, dar mai ales ale statului de drept – acel ducă-se pe pustii care nu ascultă, ce oroare!, decât de buchia legii. O fi genul ăsta de Europă un eden, dar pentru proşti, pentru cei mulţi, nu şi pentru hoţii noştri cu ştaf, care văd în Bruxelles un pustiu dezolant, când acasă unduiesc posibilităţile şi dau în pârg combinaţiile. Cum dracu să-ţi iei tu Procuratura, dacă nu se va mai putea? Cum să-ţi adjudeci în asemenea condiţiuni Vămile?! Când să mai încarci de la Banca de Economii (salutare, stimaţi deponenţi!) nişte miliarde în propriile conturi? Lista e, de fapt, imensă: ce mai caznă o să aibă procurorii viitorului (să sperăm din toţi bojocii că totuşi proxim!) cu lectura şi sistematizarea. Şi să te lipseşti de toate astea una-două?! Tu care nu cruţi paraii să te îmbraci pe la casele cele mai mari – să te pomeneşti tam-nesam în zeghe, cu tinicheaua în chip de tacâm?! Ptiu, cruce de aur!

Se poate şarja mai acid sau mai diluat: realitatea n-ar face decât, într-un caz, să se apropie sau, în celălalt, să se estompeze, rămând ca atare obstinat de conformă cu ea însăşi. Realitatea mentalului politic, ca să fiu pe deplin explicit. Serialul cu negocierile în vederea noii formule de guvernare (Ghimpu zicea nu ştiu pe unde că vor fi avut loc tocmai 18 runde în acest sens), apoi desemnarea lui Leancă în calitate de viitor premier (care Leancă e meprizat pe faţă de comunişti şi privit în pandat cam chiorâş de liberali – ca unul propus chiar de cei care n-au vrut să le dea Transporturile – deci fără şanse grozave de a fi votat) încep să arate din ce în ce mai univoc că vorba aia cu integrarea & derivatele (vezi printul perioadei) n-a fost decât una de clacă. Nici PD, nici PLDM, spre a nu mai spune de comunişti, al căror hram nu lasă loc îndoielii, nu-şi doresc instalarea pe bune a regulilor de joc democratice: ar însemna să consimtă la propriul suicid. Unde mai pui că – vezi alineatul precedent – află zilnic cum se descăpăţânează şmecherii în România, ţară europeană, nu? De aia şi butada cu escamotarea jocului echităţii de peste Prut. Nu ne face bine, într-adevăr. Simplific, desigur, dar nu distorsionez: reacţia instinctivă a politicului interriveran, instinctivă şi primă, e una de repliere, de renunţare, de scuipătură în sân. Dacă ăsta e deznodământul, dacă opera integrării se încununează cu încarcerarea artizanilor ei, atunci mai bine lipsă – par a spune gesturile de suprafaţă, mareea declaraţiilor dintr-o parte sau din alta. N-aveam cum să nu ne împiedicăm de manevre, dar acum când, har timpului, s-a pus distanţă, putem distinge sensul lor de fond: e disperarea de a găsi o soluţie bună şi să nu ne strice prea tare cu europenii (care, în prostia lor, mai pot fi tapaţi încă un mandat, două, cât să le ajungă de-o bere şi strănepoţilor), şi să ne mai îngăduie cochetării geopolitice cu Răsăritul; că o fi Putin autist, dar nu moare degrabă. Noi am preluat ca nişte nătăfleţi eticheta asta proeuropeni. Pe naiba! O mână de târgoveţi care au văzut în vector un filon mai bănos, o afacere, nimic mai mult. Cu acelaşi cinism ar fi luat locul lui Dodon, dacă ar fi întrezărit profitul. 

Ghenadie Nicu este corespondentul “Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova

Comentarii