Daruri mari pentru cei mici

* Din toamnă, de la prezidenţiale, au rămas materiale de campanie nefolosite, că mulţi votanţi n-au avut nevoie, fiind răposaţi. Morţii sunt alegători ideali, votează cum trebuie şi nu cer nimic, nici măcar o găină zvârlită peste groapă, o cană de colivă sau un colăcel. Au rămas materiale şi era păcat să se piardă…

* La grădiniţa "Punguţa cu mulţi bani" au venit patru domni cu o maşină neagră; în urma lor a oprit un camion, din care nişte meşteri au coborât cutii şi saci cu daruri pentru copii, de 1 Iunie. Directoarea grădiniţei s-a pupat cu domnii, care i-au spus "dragă colegă de partid", apoi i-a scos pe micuţi în curte şi a bătut din palme, să fie linişte. "Copii, domnii se gândesc la viitorul vostru, dar şi la prezent. Iată, v-au adus daruri: noi, acum, să le arătăm ce am învăţaaat! Bine?" a spus ea, în timp ce Aurel din grupa mică strivea sub călcâi o broscuţă din gumă, făcând-o să ţiuie. Femeia de serviciu terminase cafelele pentru oaspeţi, turnând detergent, să facă spumă, iar directoarea a deschis geamul şi a strigat copiilor: "Acum, ia, începeţi concursul: care face cel mai frumos din ce v-au adus domnii! La treabă!". S-a putut auzi şi vocea unuia dintre domni "Dragă, nu ştiu ce-i în cutii, au rămas din campanie, de la sponsori!"…

* 50 de copii din toate grupele s-au repezit la ambalaje, mototolind hârtii şi trăgând de sforile sacilor. În cutii erau caserole cu mâzgă roşiatică şi lipicioasă: "Mici de porc" citi pe o etichetă Corneluş, care ştia deja alfabetul; "Plastilină!" strigară ceilalţi, luând în mânuţe pasta roşie. Din sacii desfăcuţi curgeau găleţi, tricouri, salamuri, pui decongelaţi cu aripioare desfăcute şi târtiţe verzi, cizme şi multe altele. Copiii au făcut în jurul lor un cerc, care se strângea tot mai mult… Din fericire, grădiniţa se află într-o zonă nu prea aglomerată, aşa că ambulanţele au ajuns acolo repede şi au plecat la fel de repede, scârţâind sub povara înalţilor (dar grăsunilor) oaspeţi care, când au ieşit în curte, să vadă ce au izbutit micuţii din darurile lor, au oftat scurt "Hâu!" şi au dus mâinile la piept…

* Nu există filme care să placă tuturor, nici cărţi, nici rubrici din ziar; mai ales finalurile stârnesc dispute – că era mai bine să se însoare cu blonda, că trebuia să-i taie capul monstrului, că ouăle de alien au rămas în beci etc. Noi nu vă oferim finaluri alternative, ci posibile cauze alternative, care duc la acelaşi final: alegeţi voi pe cea care vă place!

1) În curtea spaţioasă a grădiniţei, copiii înălţaseră din găleţi aranjate una cu gura în sus, alta cu gura în jos şi tot aşa (trainic lipite cu pastă de mici), o adevărată şi incredibilă coloană a infinitului din plastic roşu. În vârful ei, ca un vultur pregătit să se ridice spre tării, un pui decongelat cu aripioarele întinse. "E fenomenal, atâta forţă de sugestie n-am văzut în viaţa noastră! Acesta trebuie să devină simbolul partidului! Senzaţional! Hâu!" au spus cei patru, leşinând de plăcere. Medicii au declarat că politicienii prezintă Sindromul Stendhal (hiperculturemie, Sindromul Florenţa, cum i se mai zice), tulburare psihosomatică ducând la ameţeală, leşin, chiar halucinaţii, atunci când un individ e pus în faţa unor opere de artă frumoase sau în număr mare.

2) În curtea spaţioasă a grădiniţei se înfăţişa privitorilor un peisaj de coşmar, care putea face să pălească tablourile lui Hieronymus Bosch sau gravurile lui Goya din seria "Los Desastres de la Guerra": micuţii, acoperiţi cu un strat gros de pastă de mici, care îi făcea să semene cu tot atâţia monştri din filmele horror, îşi trăseseră pe capete găleţi ca pe nişte căşti şi se luptau, împărţiţi în două tabere, din spatele unor cazemate din saci cu cizme de cauciuc. Aruncaseră unii spre alţii proiectile făcute din pui decongelaţi, iar unii deja ieşiseră la bătălie corp la corp, trăgându-şi fără milă peste găleţi cu batoane de salam de vară, rotite ca paloşele. Tricourile cu sigla partidului, atârnate de gard, fluturau ca nişte drapele roşii de luptă…

3) În curtea spaţioasă a grădiniţei plutea, bâzâia şi pâlpâia ceva nemaivăzut, cât un bloc. Ca o farfurie, trimiţând spre pământ raze, pe care alunecau fiinţe verzi, cu antene, trompe, tentacule şi ochi mulţi. Alunecau până jos, de unde încărcau caserole cu mici, apoi în sus, în navă, unde le descărcau. Copiii păreau fascinaţi; cel mai răsărit dintre ciudaţii vizitatori rosti cu voce metalică "Dragi pământeni, vă mulţumim! Am călătorit zeci de parseci căutând micinium, substanţa fără de care galaxia noastră ar pieri. Am găsit-o aici, pe Terra, e folosită drept conservant în carnea de mici! Vă oferim în schimb recunoştinţă veşnică şi înţelepciune, deşi ştiu că nu e o calitate preţuită!". După care trapele s-au închis, iar nava făcu "Zbrrr!" şi dispăru în văzduh…