Datul in spectacol: Putin timp pentru trecut

marți, 09 iulie 2013, 01:50
4 MIN
 Datul in spectacol: Putin timp pentru trecut

Intr-o agenda publica supraaglomerata, printre aranjamentele si perlele de la capacitate si bacalaureat, modificarile Constitutiei, statutul parlamentarilor si capriciile vremii, unii, bravo lor, au mai gasit timp si rabdare sa-si aminteasca despre doi dintre cei carora le datoram multe premiere culturale in limba nationala. Ma refer la Gheorghe Asachi, de la a carui nastere au trecut 225 de ani, si Bogdan Petriceicu Hasdeu, venit pe lume in urma cu 175 de ani.

Si unul, si celalalt au fost readusi in atentia cercetatorilor in cadrul simpozionului „Doi ctitori ai literaturii romane“ organizat de Institutul de Filologie Romana „A. Philippide“ si Asociatia Culturala cu acelasi nume. O sa zica unii: ce atitea aniversari si aduceri aminte? Prezentul ne preseaza, avem tinte europene de atins.

Asachi: „Patria s-a aratat demna de a intra in familia civilizatei Europa“

Dar iata cum vedea lucrurile Gheorghe Asachi la 1856: „Auzi, romane, sunetul,/ Prin buciumul de-arama!/ Europa, a noastra patrie/ O cheama-n ale ei sin!/ Acest apel a gloriei/ Ni chema la-nviere,/ Lege, unire cere,/ Prin care-a triumfa Moldova“. Versurile se auzeau in scena cintate pe acordurile lui Bellini in productia realizata cu piesa proprie, Tiganii, in cursul careia Gheorghe Asachi, intelectual cu vasta cultura muzicala, a inserat fragmente sonore din Puritanii compozitorului italian. Ideea unei asemenea asocieri era cutezatoare in perimetrul gindirii de tip neoclasic unde se pozitiona autorul. Stihurile sint departe de perfectiune, dar sa nu uitam ca erau zorii literaturii nationale, iar faptul de a scrie in romana, chiar daca inca cu litere chirilice, era un pas istoric semnificativ. Continutul lor degaja o uimitoare modernitate, o atitudine proeuropeana foarte actuala. Mai mult, in „Prefata“ la Tiganii, Gheorghe Asachi preciza ca dezrobirea tiganilor, infaptuita prin ordinul lui Grigore A. Ghica, echivala cu faptul ca „patria s-a aratat demna de a intra in familia civilizatei Europa. (…) Pentru a da ocazie la o publica manifestare a acelor nobile sentimente si a recunostintei emancipatilor, s-au improvizat idilul de fata“.

„O intreprindere sumeata, de a face o bresa in streinomanie“

In saloanele din Moldova secolului al XIX-lea se auzeau predilect franceza, greaca, rusa, germana, romana fiind considerata buna doar pentru a le vorbi slujitorilor. In „epoca de streinomanie“, teatrul trebuia sa constituie nu numai o modalitate de petrecere a timpului liber, ci si un exercitiu cultural in limba nationala. Astfel, la initiativa si prin straduinta lui Gheorghe Asachi, la 27 decembrie 1816, in casele hatmanului Costache Ghica s-a jucat in premiera absoluta, in limba romana, Mirtil si Hloe dupa Gessner si Florian. O „intreprindere pe atunci sumeata, a face o bresa in acea streinomanie, adresind limba patriei catre inimi patriotice“, aflam din „Procuvintarea“ la editia din 1850 a pastoralei intr-un act. In contextul in care pina atunci exclusiv trupele straine dadeau reprezentatii teatrale in Tarile Romane, spectacolul pus la cale atit din punct de vedere artistic (traducerea si adaptarea textului, imaginarea scenografiei, lucrul cu interpretii), cit si organizatoric (gasirea unui spatiu, realizarea practica a costumelor si decorurilor, anuntarea si promovarea spectacolului) de Gheorghe Asachi a constituit un adevarat eveniment la care a participat si Mitropolitul Veniamin Costachi, inalta fata bisericeasca intuind importanta acestui inceput si binecuvintind audienta. Teodor Burada consemneaza in Istoria… sa ca Asachi a fost un animator extraordinar, convingind boierii rasariti ai orasului sa gazduiasca in casele lor spectacole in limba romana. Pentru proiectul cu Mirtil si Hloe, animatorul a fost regizor, scenograf, manager: a infiintat un „teatru de societate“, a tocmit pictori de decoruri si a imaginat o cortina „dupa un model de la Roma, infatisind pe Apolon cu muzele, care intindea mina Moldovii spre a o ridica“. Desenul condensa convingerile iluministe ale lui Asachi referitoare la puterea artei de evolutie a unei natii. Protagonisti erau fiii si fiicele boierilor, imbracati in costume nationale, „diletanti“, dar avind obiceiul de a viziona spectacolele companiilor straine, incercind in jocul lor sa imite stilul acestora. Actoria era inca o profesiune stigmatizata de societate, „in ochii multora considerata ca un ce degradator, avind publicul pe atunci acel mai mare dispret pentru cei ce imbratasau cariera teatrala“. De aceea multi dintre tinerii care jucau teatru nu-si treceau numele pe afis. Primul curajos a fost Matei Millo.

 „Suvenir ca sa va fie“

Studiile si calatoriile in strainatate i-au facilitat lui Gheorghe Asachi contactul cu marile culturi europene, de unde, dupa moda timpului, a importat tendinte, adaptindu-le la specificul locului. Carturarului iesean ii revine si meritul de a se fi implicat in premiera absoluta „in limba patriei“ a Normei lui Bellini, la 20 februarie 1838. Un spectacol de succes realizat cu studentii Conservatorului Filarmonic Dramatic din Iasi, cea dintii facultate de teatru, creata tot de Asachi. El a inteles ca teatrul, ca arta vie, putea exercita cea mai mare influenta asupra coagularii unei culturi in limba romana. Forma placuta, directa si eficienta de constituire a spiritualitatii nationale, arta scenica putea sa ridice si celelalte forme de exprimare in limba literara. Ca orice inceput, si acesta al lui Gheorghe Asachi are multe imperfectiuni. Pe care insa calitatea de a fi primul le diminueaza considerabil. Scrierile sale dramatice stau in umbra valorica a activitatii de practician, lui Asachi datorindu-i-se o suita de „primul, prima“ realizate dupa o logica a edificarii. Caci, vorba lui: „In un timp de ovelire, pe cind limba cea romana,/ Din palaturi fugarita, se vorbea numai la stina/ Nobili voi de neam si cuget, sfarmind a sale fiare,/ Vorbit-ati intii c-aciia ce ne dau piine si miere,/ Pirga scenei nationale cu drept voua se cuvine./ Suvenir ca sa va fie a junetelor senine./ Picatura, desi mica, ce-o pe stinca picureaza,/ Face riului o cale, care dupa ea urmeaza…“. (OLTITA CINTEC)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii