De ce nu putem cumpăra la IaşI bilete CTP prin SMS? Explicaţii ridicole

Compania de Transport nu pare deloc interesată de această modalitate de plată

marți, 27 iunie 2017, 01:50
3 MIN
 De ce nu putem cumpăra la IaşI bilete CTP prin SMS? Explicaţii ridicole

Compania de Transport Public (CTP) întârzie să aplice o măsură îndelung aşteptată de ieşenii care circulă zilnic cu autobuze sau tramvaie. Este vorba despre reintroducerea posibilităţii achitării taxei de călătorie prin SMS. În alte oraşe din ţară, operatorii de transport acordă această facilitate călătorilor. 

Oficialii CTP invocă faptul că au fost înşelaţi pe vremea fostei RATP de firma intermediară care a asigurat acest serviciu. Pe scurt, firma încasa banii de la operatorii de telefonie mobilă, dar nu efectua plăţi către regie. Ulterior, RATP a câştigat în instanţă banii datoraţi. Cu toate acestea, actualul operator de transport, care are aceiaşi şefi ca falimentara RATP, întârzie să reintroducă această facilitate. Unul dintre motivele frecvent invocate face referire la faptul că nu se reuşeşte identificarea unui partener care să nu perceapă un comision prea mare. Dar, la nivel neoficial, reticenţa CTP de a reintroduce plata prin SMS are ca fundament posibila incorectitudine a unor călători care ar achiziţiona biletul prin mijloace electronice doar în momentul în care ar observa controlori în autobuze sau tramvaie. Astfel, neachitarea taxei la fiecare călătorie ar atrage o scădere a veniturilor companiei. Odată la câteva luni, problema achitării biletelor prin SMS face obiectul unor discuţii în plenul Consiliul Local (CL), dar, aproape de fiecare dată, oficialii CTP vin cu aceleaşi explicaţii, şi fără soluţii.

O discuţie în acest sens a avut loc şi la sfârşitul săptămânii trecute în plenul CL. Reintroducerea acestei facilităţi a făcut parte dintr-un set de patru propuneri făcute de consilierul local Daniel Piftor (PMP) pentru îmbunătăţirea transportului public în comun. „Să mai existe încă două posibilităţi de achiziţionare a biletelor, de la şoferi şi prin SMS. Chioşcurile de bilete sunt amplasate la distanţe mari unele de celelalte, şi mai sunt nişte automate, dar unele funcţionează, altele nu”, a spus Piftor. El a mai propus ca elevii din comune limitrofe ale Iaşului şi care folosesc mijloacele CTP să beneficieze de reduceri la tichetele de călătorie. Totodată, Piftor a solicitat ca numerele de traseu să fie afişate în mod clar pe autobuze şi tramvaie. Nu în ultimul rând, o idee propusă de consilieri a vizat afişarea tuturor traseelor în toate autogările.

„Pentru a da un exemplu concret, vine cineva din Botoşani, merge la autogara din Păcurari şi vrea să ajungă la Hadâmbu, trebuie să fie afişate şi traseele din celelalte autogări şi modul în care se ajunge la acestea”, a conchis Piftor. Primarul Mihai Chirica a răspuns că pentru CTP este „imperios necesar” să fie declanşată o procedură mai largă de ticketing. „Cu plata prin SMS a mers prost, dar se caută acum o altă formulă de a interveni direct cu un operator sau chiar cu operatorul Google, care pare mult mai performant şi mult mai serios în ceea ce priveşte posibilitatea de servicii de ticketing. Noi scriem acum un proiect, e-ticketing se numeşte, pe care sperăm să-l putem implementa tot pe POR axa 4 (fonduri europene destinate mobilităţii urbane, n.r.) şi care vizează informaţii inclusiv despre fiecare călătorie în parte”, a răspuns primarul Chirica. Edilul şef al Iaşului a comentat şi ideea afişării traseelor tuturor autogărilor, dar a subliniat că municipalitatea nu are pârghii legale pentru a interveni pe spaţii private, dar a susţinut că pot fi făcute astfel de panouri de informare pe spaţiul public. 

Comentarii