Colţul parlamentarului

Deputatul Doboş: Domnule Chirica, puteţi muta Vama până în septembrie?

vineri, 03 iulie 2015, 01:51
2 MIN
 Deputatul Doboş: Domnule Chirica, puteţi muta Vama până în septembrie?

În luna mai, proaspătul primar interimar Mihai Chirica ne anunţa plin de zel că vama se va muta „cât mai urgent la Tehnopolis.

Am fost primul care a salutat cu bucurie anunţul făcut de domnul Chirica. De aproape trei ani depun toate eforturile pentru ca activitatea de vămuire să se mute de la sediul din Nicolae Iorga, unde deranjează foarte multă lume, începând de la locuitorii din zonă până la şoferii care circulă pe acel traseu sau la locuitorii de pe tot traseul pe unde trec aceste camioane ca să ajungă în zona Gării Internaţionale. Dar atunci când am salutat anunţul domnului Chirica că se va muta vămuirea, mi-am exprimat şi reţinerea faţă de promisiunile venite dinspre primărie.
Administraţia pesedistă păstorită de domnii Nichita şi Chirica ne-a obişnuit cu promisiuni neonorate şi cu proiecte începute şi care nu se mai termină. Şi iată că, de ce ne era teamă, nu am scăpat.
 
Domnul Chirica ne anunţă că acum a aflat că pentru această mutare mai este nevoie şi de avizul Ministerului Educaţiei. Drept pentru care s-a făcut o adresă către colegul de la PSD, ministrul Educaţiei, şi se aşteaptă un răspuns. Nu ştim cât va dura până va veni şi răspunsul de la această adresă, dar nu am mari aşteptări de la ministrul Cîmpeanu, care nu a răspuns la nicio interpelare parlamentară de mai bine de 7 luni de când este ministru.
Şi nici de la domnul Chirica nu am mari aşteptări, pentru că cei din primarie ne-au obişnuit să nu colaboreze eficient în interesul Iaşului cu colegii pesedişti din guvern. Nu avem niciun proiect cât de mic pe care admnistraţia de la primărie să îl fi făcut cu sprijinul celor de la Bucureşti. Nici măcar un lucru atât de simplu cum este mutarea vămuirii nu poate fi realizat de cei de la PSD.
Pentru că ei controlează acum toate instituţiile implicate în acest caz: Primăria, Consiliul Judeţean , Ministerul Finaţelor, Ministerul Educaţiei sau orice alt minister ar mai trebui implicat. Nu mai au nicio scuză legată de colaborarea cu alte partide, este vorba de fapt de neputinţă, incompetenţă şi, în mod clar, de crasă nepăsare. Nepăsare faţă de problemele ieşenilor, care în nenumărate rânduri s-au plâns de problemele generate de camioanele de la vamă.
Nu ar fi exclus ca peste 2-3 luni să fim anunţaţi că mai trebuie un aviz, după care se va realiza mutarea cât mai urgent”. Domnule Chirica, vă lansez o provocare: puteţi realiza mutarea vămii până în septembrie? Vă mulţumesc anticipat în numele ieşenilor!

Comentarii