Despre îngheţ

Dezamăgiţi de viitoarele salarii, dascălii ameninţă cu îngheţarea anului şcolar. Acest avertisment, repetat de atâtea ori în gol în ultimii 25 de ani, a început să sune ridicol. Îngheţaţi anul şcolar – să vedem ce o să se întâmple! Îşi va da guvernul demisia? Vor sări părinţii şi elevii în ajutorul profesorilor? Se vor tripla salariile? Sau vom asista la dezvăluiri senzaţionale despre ce se face sau nu se prea face în sistemul de educaţie?

Adevărul este că salariile profesorilor sunt mizerabile. Dar, spre deosebire de Sănătate, unde necazurile sunt generate de corupţia fără margini a sistemului – care iată că se lasă cu atâţia morţi! -, prăbuşirea şcolii româneşti are alte cauze. În Educaţie nu există o mafie ca în Sănătate, ci multă nepăsare, incompetenţă şi o lipsă crasă de performanţă. Şcoala din România este depăşită de vremuri, plictisitoare şi te învaţă foarte puţine lucruri utile în viaţă. Nu o spun doar eu – se plâng toţi angajatorii care descoperă că tinerii de 18 ani nu se pricep la nimic, o arată de asemenea toate testele internaţionale.    

Accept că vina principală aparţine guvernanţilor, dar în ultimii 25 de ani nici profesorii nu s-au zbătut prea tare să schimbe ceva la nivelul întregului sistem. Problema e dată de micimea salariilor dascălilor, susţin cei mai mulţi, dar nu-i adevărat. Problema este că habar n-avem cum trebuie să arate şcoala mileniului al treilea. De ce ar mai trebui să învăţăm carte?

Ca (fost) profesor de socio-umane, m-am confruntat eu însumi cu obezitatea programelor şi cu lipsa de atractivitate a manualelor, cu imposibilitatea de a răspunde la întrebările elevilor (din criză de timp), cu controalele care puneau accent pe formă, nu pe fond. Important nu era cât  a priceput un elev din lecţie, unde apar sincopele şi la ce-i folosesc respectivele cunoştinţe, ci dacă planul de lecţie (adică o foaie de hârtie) răspundea ultimelor indicaţii de la nivel înalt.  

Reforma şcolii româneşti a rămas doar o vorbă goală, aruncată prin campanii electorale sau prin emisiunile de televiziune, când politicienii discută ca să se afle-n treabă. În România, şcoala multă şi bună începe să devină un handicap şi un motiv să-ţi iei lumea în cap. Există mulţi elevi şi profesori excepţionali, dar primii fug unde văd cu ochii, iar ceilalţi sunt arareori recunoscuţi de către comunitate ca modele demne de urmat.

Atâta vreme cât vom mai avea premieri plagiatori şi miniştri bişniţari, Educaţia va fi trecută la "şi altele”. A devenit tot mai clar că aceşti indivizi, care ne conduc de 25 de ani, nici nu gândesc, nici nu muncesc. Doar fură. Dar cine trebuia să-i înveţe să gândească? Cine trebuia să-i înveţe să muncească? Că de furat ştim cu toţii de la cine au învăţat. Dar ne prefacem că am uitat.