Diferenţă de viziune, în premieră, faţă de PSD. Lider naţional ALDE, la Iaşi: Vrem două tururi la locale!

vineri, 03 noiembrie 2017, 02:50
2 MIN
 Diferenţă de viziune, în premieră, faţă de PSD. Lider naţional ALDE, la Iaşi: Vrem două tururi la locale!

ALDE vrea ca primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin. Preşedintele Con­siliului Naţional ALDE, europarlamentarul Norica Nicolai, a declarat ieri, la Iaşi, că, printr-un astfel de sistem de vot, legi­timitatea democratică este „mult mai mare, în condiţiile în care lehamitea de politică este evidentă“.

Declaraţia Noricăi Nicolai vine în contextul în care, recent, într-o Comisie a Parlamentului, ALDE a votat cot la cot cu opoziţia pentru aprobarea votului în două tururi. „Dacă vă uitaţi la structura prezenţei la vot a populaţiei, veţi vedea că tot mai puţini români aleg să participe la acest exerciţiu democratic. În aceste condiţii, este nevoie de al doilea tur de scutin, pentru a da legitimitate celor care sunt aleşi. Formula cu un singur tur a creat un gen de vechil, de baron local. Cred că este bine ca, indiferent cine ar fi într-un mandat de decizie, să aibă un anumit tip de control democratic. Întotdeauna cel care are puterea la un moment dat tinde să şi-o conserve prin orice mijloace. Şi, din păcate, unii şi-au atins limitele de incompetenţă“, a spus europarlamentarul Nicolai.

Declaraţia acesteia este în contradicţie cu cele sus­ţinute de principalul partid de guvernă­mânt, dar Nicolai a apreciat că ALDE este un partener de guvernare al PSD, şi nu o „anexă“ a social-democraţilor.

În context, liderul ALDE Iaşi, Varujan Vosganian, a susţinut că, până acum, în coaliţia de guvernare nu s-a discutat despre poziţia fiecărui partid în privinţa votului la alegeri. „În înţelegerea politică dintre ALDE şi PSD, această temă nu s-a discutat. Aşadar, faptul că nu avem aceeaşi poziţie în privinţa asta nu înseamnă o încălcare a înţelegerii politice dintre noi. Fiecare partid îşi joacă propria şansa în alegeri“, a declarat Vosganian.

Comentarii