Caută 
1 MIN
Evaluatorii urmăresc ca temele în jurul cărora este construită agenda de manifestări special concepută pentru anul în cauză să pună în evidenţă atât cultura locală care îmbogăţeşte, prin diversitate şi adâncime, oferta culturală europeană în ansamblul ei, cât şi să aducă în faţa publicului elementele identităţii culturale europene comune, dar, mai ales, să întărească cooperarea dintre operatorii culturali, artiştii şi autorităţile locale şi parteneri europeni, dintre oraşe şi culturi diferite din acest continent.
Lansat în 1985 de doi miniştri ai culturii care au susţinut obligaţia statului de a finanţa cultura, Melina Mercouri (Grecia) şi Jack Lang (Franţa), programul Capitală Culturală Europeană a avut, de la bun început, două axe fundamentale de structurare: dimensiunea europeană şi implicarea cetăţenilor în proiect. Orice comisie de evaluare pleca, din start, de la modul în care erau respectate în propunerea fiecărui oraş participant la concurs cele două criterii esenţiale ale programului, legiferate, prin art. 4, al Deciziei 1622 / 2006 a Comisiei Europene: European Dimensionşi City and Citizens. Aceste criterii, în baza cărora au fost judecate toate dosarele de candidatură până în 2017 (abia în acest an se vor decide oraşele pentru 2018) vor fi primordiale şi în continuare chiar dacă noul regulament urmează să mai diversifice ariile de dezvoltare culturală care trebuie prinse în proiect.
Dimensiunea europeană nu reprezintă, aşa cum poate părea la prima vedere, doar stratul de suprafaţă al moştenirii culturale, al vocaţiei europene a figurilor din trecut sau al afirmării valorilor universaliste, deci şi europene, ale culturii locale respective (argumente invocate invariabil de toţi cei care au făcut vreodată un astfel de dosar), ci presupune o serie de detalii conceptuale şi logistice care trebuie integrate în programul pe termen lung al oraşului şi care trebuie construite şi puse în practică împreună cu parteneri din Europa.
În sens tehnic, evaluatorii urmăresc ca temele în jurul cărora este construită agenda de manifestări special concepută pentru anul în cauză să pună în evidenţă atât cultura locală care îmbogăţeşte, prin diversitate şi adâncime, oferta culturală europeană în ansamblul ei, cât şi să aducă în faţa publicului elementele identităţii culturale europene comune, dar, mai ales, să întărească cooperarea dintre operatorii culturali, artiştii şi autorităţile locale şi parteneri europeni, dintre oraşe şi culturi diferite din acest continent. Deşi pare un cadru generos şi uşor de argumentat din partea autorilor dosarului, dimensiunea europeană este o piatră de încercare pentru a putea construi o ofertă adecvată. Experţii cuantifică foarte riguros modul în care această cerinţă este pusă în practică identificând mai multe niveluri de relevanţă.
Bunăoară, a face un eveniment unde inviţi pe cineva din străinătate astfel încât consideri acea manifestare drept "internaţională" aduce un punctaj mai mic decât prezentarea unor produse culturale autohtone pe piaţa culturală europeană, prin participarea la manifestări sau turnee europene. În astfel de cazuri, dimensiunea europeană este prezentă, dar doar epidermic, iar Iaşul, în special graţie activităţii neobosite a centrelor culturale străine, a organizat multe manifestări de acest gen, în care valori europene au fost prezentate publicului local, tot aşa cum Filarmonica "Moldova" sau Teatrul pentru Copii şi Tineret fac turnee de succes. Iar pentru manifestările complexe la acest nivel, dintre operatorii ieşeni, exemple de urmat rămân prin organizare, consecvenţă şi calitate a invitaţilor, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr al Teatrului "Luceafărul" şi Festivalul Periferic organizat de Asociaţia "Vector".
Faza superioară ca punctaj o reprezintă programele comune de traduceri stabilite între ţări şi rezidenţele pentru artişti din toată Europa. Încurajarea traducerilor, a cooperării şi mobilităţii europene reprezintă direcţii esenţiale în strategia Uniunii de încurajare a dialogului cultural între ţările membre şi aceste activităţi beneficiază de linii speciale de finanţare prin programul Cultura 2000 (extins până în 2014). Traducerile în sine sunt, desigur, o realitate a oricărui program editorial al editurilor private, deci o componentă de business pe care UE nu e neapărat interesată să o sprijine financiar, astfel încât sunt încurajate programele pe termen lung care încurajeză mai buna cunoaştere a creaţiilor din culturile europene prin care ţările se traduc reciproc sau creează fluxuri de creaţie comune în cadrul aceluiaşi proiect. Dacă activitatea prodigioasă a Polirom-ului poate constitui un argument în favoarea traducerilor ca atare, proiectul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traduceri ar putea fi dezvoltat şi către realizarea unor programe de traducere comune între mai multe ţări europene. Cât despre rezidenţele pentru artişti organizate la Iaşi, nada.
Nivelul de punctaj superior, după cum spuneam, este însă adus de parteneriatele dintre instituţii sau operatori culturali din ţările europene care construiesc împreună un proiect cultural punând la bătaie mijloacele proprii (creative, logistice, financiare) şi care, la final itinerează produsul artistic respectiv în ţările de origine şi, pe cât posibil, în întreaga Europă. Parteneriatul înseamnă un contract oficial, semnat şi parafat, în care entităţi culturale din cel puţin trei ţări fac ceva împreună, de regulă un proiect care merge la concursul european de finanţare Cultura 2000. Cu excepţia unui proiect întâmplător al Universităţii tehnice din urmă cu mai mulţi ani şi a coproducţiei româno-poloneze realizată de Teatrul "Luceafărul" în cadrul FITPT de anul trecut, Iaşul nu are nimic nici la acest palier extrem de important în evaluare. De aici va trebui să plecăm!
Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi manager al Fundaţiei Iaşi Capitală Culturală Europeană.
