Discuţii fără sfârşit despre pământ în audienţele de la Prefectură

sâmbătă, 06 februarie 2016, 11:19
4 MIN
 Discuţii fără sfârşit despre pământ în audienţele de la Prefectură

 „Din păcate, cel puţin pe fond funciar, acum au rămas cazurile cele mai dificile, care sunt mai mult de competenţa instanţelor decât de cea a Instituţiei Prefectului“, a declarat directorul de cabinet al prefectului, Marian Şerbescu

La un sfert de secol după aprobarea primei legi a fondului funciar, problemele legate de retrocedarea fostelor proprietăţi au rămas primele pe lista celor veniţi în audienţe la Prefectură. Aproape 90% dintre cei 1.500 de petenţi care ajung anual la Prefectură încearcă să rezolve probleme vechi de ani de zile. În jumătate din cazuri, oficialii Prefecturii nu pot face altceva decât să-i îndrume pe ieşeni către instanţă. În celelalte cazuri, se poate cel mult pune mâna pe telefon.

Dreptul prefectului de a aplica amenzi în situaţiile în care retro­cedările sunt întârziate nejustificat a fost abrogat. „In­teresul nostru nu este de a aplica amenzi, ci de a soluţiona problemele semnalate. Fiecare caz este analizat de juriştii noştri şi credem că, de cele mai multe ori, omul pleacă mulţumit. Cam jumătate din pro­bleme se rezolvă pe loc. Din păcate, cel puţin pe fond funciar, acum au rămas cazurile cele mai dificile, care sunt mai mult de competenţa instanţelor decât de cea a Instituţiei Prefectului“, a declarat directorul de cabinet al prefectului, Marian Şerbescu.

La ultimele audienţe, organizate miercuri, din 16 petenţi, doar doi nu au avut probleme de fond funciar. Timp de patru ore şi jumătate, şeful de cabinet al prefectului şi una din juristele instituţiei au discutat cu oamenii. „Am de primit 1,52 ha de teren rămas de la tatăl meu. Am sentinţă definitivă, tot ce trebuie, dar primăria nu vrea să mi-l dea, că cererea e făcută de tata, că de unde ştiu ei că suntem doar doi moştenitori“, a spus Maria Croitoru, din Po­pricani.

În cazul acesteia, problema este ca şi solu­ţionată, din punctul de vedere al Prefecturii. „Femeia se judecă de 20 de ani, dar la ea lucrurile sunt clare. Am vorbit cu secretara comunei şi a rămas ca doamna Croitoru să meargă la primărie cu certificatul de moştenitor şi cu anexa 24, dacă este cazul“, a spus Şerbescu.

Tot pentru o bucată de pământ la Popricani a venit, cu o sacoşă de acte, Ileana Ciornei. Aceasta a avut 0,56 ha de teren la şoseaua Iaşi – Sculeni. În locul ei, i s-a retrocedat o bucată de teren în satul Cuza Vodă, de o valoare considerabil mai mică. Deşi a refuzat să accepte titlul de proprietate, ea a semnat fişa de punere în posesie. Ciornei susţine că a fost obligată să semneze. „Se poate adresa instanţei, să obţină anularea fişei de punere în posesie. Nu ştiu de ce nu a făcut asta mai devreme. Actul e din 2005“, a spus şeful de cabinet al prefectului.

Şi Maria Pădurariu a venit la Prefectură degeaba. Aceasta a avut o grădină în Ciurea, pe vechiul amplasament fiind pus însă în posesie altcineva. „Primarul mi-a propus alt loc, spre Cetăţuia, pe deal. Nu mi-e de mine, că sunt bătrână, dar pământul va rămâne la copii. Am avut grădină la şosea, mi se dă o râpă“, a spus aceasta. Conform legii, dacă fostul proprietar refuză două amplasamente propuse de comisia locală de fond funciar, singura soluţie este acordarea de despăgubiri. „În Ciurea a rămas foarte puţin pământ. Primăria vrea să-i dea teren, dar nu are unde“, a spus Şerbescu.

Un alt petent, Ioan Ilişanu, s-a prezentat şi el în audienţe pentru a obţine terenul revendicat în Mironeasa. În primă instanţă, judecătorii i-au dat dreptate. La apel însă, Ilişanu a pierdut. Nici pe acesta, oficialii Prefecturii nu au putut să-l ajute cu nimic. Ştefan Ozoreanu, din Scobinţi a solicitat o serie de acte de la primăria comunei, având nevoie de acestea în cadrul unui proces. Nereuşind să le obţină, s-a adresat Pre­fecturii. „Actele le-a cerut şi instanţa. Primăria zice că nu le are“, a rezumat Şerbescu. 

Printre puţinii care au avut alte probleme de semnalat s-a numărat Con­stantin Colac. Acesta intenţionează să concesioneze o suprafaţă de teren din islazul comunei Ro­mâneşti pentru derularea unui proiect cu finanţare europeană şi a cerut opinia Pre­fecturii cu privire la legalitatea concesionării. Problema a rămas în analiza juriştilor, petentul urmând să primească răspunsul în decurs de 30 de zile.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii