DNA cere documente pe bandă rulantă de la Primăria Iaşi. Sunt vizate şase proiecte în valoare totală de 90 de milioane de euro

marți, 05 iulie 2016, 01:57
2 MIN
 DNA cere documente pe bandă rulantă de la Primăria Iaşi. Sunt vizate şase proiecte în valoare totală de 90 de milioane de euro

Procurorii DNA continuă verificările declanşate în urmă cu aproape trei ani în cazul a şase proiecte europene implementate de Primăria Iaşi. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, DNA a solicitat în ultimul an informaţii despre documente de achiziţii şi situaţii de plăţi efectuate în cadrul acestora. 

Este vorba despre proiecte privind refacerea dezvoltarea reţelei rutiere în zona culturală, istorică şi turistică, dezvoltarea axei de transport est-vest (proiect care a inclus şi pasajul Mihai Eminescu), Centrul Tehnologic Regional, dezvoltarea şi reabilitarea arterei funcţionale Sud (zona Nicolina – Podu Roşu), sistemul de management de trafic şi zona de agrement Ciric. Între timp, toate aceste proiecte, care au avut o valoare cumulată de aproape 90 milioane euro (inclusiv TVA), au fost implementate.

De-a lungul timpului, cele mai multe proiecte au suferit corecţii financiare, unele dintre acestea fiind încă pe rolul instanţelor după ce primăria le-a contestat. DNA a solicitat pentru prima dată documente despre cele şase proiecte în februarie 2014. Ulterior, în toamna anului 2015, fostul primar Gheorghe Nichita a fost arestat preventiv pentru că ar fi solicitat o mită de 10% din valoarea contractului de lucrări aferent proiectului privind implementarea sistemului de management al traficului. Conform DNA, totalul sumelor şi al beneficiilor ce ar fi fost primite cu titlu de mită de către Nichita ajunge la aproape 3,7 milioane lei.

Anterior, Nichita a fost suspendat din funcţia de primar în luna mai 2015, în contextul în care a fost arestat într-un alt dosar, cel privind folosirea abuzivă a Poliţiei Locale pentru a o urmări pe Adina Samson, fosta sa amantă. Un alt dosar privind managementul traficului a fost deschis de către DNA în 2015 privind un posibil abuz în serviciu, urmărirea penală fiind in rem (acte de urmărire penală doar cu privire la faptă).

În luna mai 2016, „Ziarul de Iaşi” a arătat că DNA a declanşat o altă anchetă încă din anul 2013 pentru „folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”. Şi în acest dosar, deocamdată, urmărirea penală este declanşată in rem. DNA a refuzat să precizeze care dintre proiectele europene implementate de Primărie este verificat în dosarul deschis în 2013. 

Comentarii