Caută 
1 MIN
După toate probabilităţile, urmează doi ani de lupte surde, cu izbucniri de o parte sau alta, între primarul Gheorghe Nichita şi preşedintele Consiliului Judeţean Cristian Adomniţei. Se pare că Iaşul îşi permite luxul de a avea doi poli de autoritate cu intenţii divergente.
Ultimii 15 ani vorbesc despre acest lucru. Lucian Flaişer nu a fost tocmai agreatul lui Ion Solcanu, iar disputele dintre Constantin Simirad şi Ion Solcanu, mai întâi, iar apoi Gheorghe Nichita au făcut ocolul ţării. Conflictul de acum se anunţă a fi însă unul de durată. Cristian Adomniţei, spre deosebire de predecesorii săi, este la început de carieră. Îl ajută vârsta şi alura intelectuală. Nu ştiu ca Iaşul să mai fi avut un politician cu atâta energie şi voinţă. Poate doar Dan Cârlan în tinereţile sale? Cel mai probabil Adomniţei îl va concura pe Nichita la alegerile pentru Primăria Iaşului. Indicatorul care ne va arăta acest lucru va fi rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European de peste o lună şi jumătate. Atunci se va vedea cât de eficientă este infrastructura fiecărui partid, pentru că, în lipsa unor candidaţi-locomotivă, secretul reuşitei stă în mobilizarea bazei partidului. Dacă liberalii se vor apropia, cel puţin în Iaşi, de scorul PSD, atunci Adomniţei ar putea lua în calcul să candideze din nou la şefia Consiliului Judeţean. În caz contrar, singura soluţie pentru o funcţie aleasă pe plan local ar fi alegerile de la Primărie. Acolo un candidat îşi poate valorifica mai bine personalitatea şi realizările. Până atunci el trebuie să atenueze două din impedimentele care nu-i fac drumul uşor. O anume încredere exagerată în sine şi chimia deficitară din relaţia cu baza partidului.
Aceste lucruri sunt ştiute de Gheorghe Nichita, care îl monitorizează în mod special. La rândul său, şeful PSD are probleme de parcurs. Cel mai probabil regionalizarea nu se va face în actualul mandat al Guvernului, prin urmare nu mai vizează funcţia de guvernator. Nici un post de ministru nu mai este atrăgător, de când s-a dovedit că un avion căzut sau un accident cu multe victime duce la remanierea Guvernului. Soluţia cea mai sigură este continuitatea la Primărie. Dar el poartă cu sine eticheta de baron local cu trei mandate succesive. Această postură este oarecum paradoxală în România: pe de o parte este văzută peiorativ, iar pe de altă parte pare să aducă succes în alegeri.
În linii mari cei doi respectă profilul partidelor pe care le reprezintă, cu bune şi rele. Adomniţei este individualist şi pragmatic, atent la elite dar fără priză la mase. Nichita este populist şi egocentric, amabil cu masele , dar fără a avea bunăvoinţa elitelor. De altfel aceasta este problema stângii în România. În ciuda faptului că elitele sunt, în special cele tinere, structural de stânga – şi vezi aceasta în cereri şi în felul în care revendică bugetul – le găseşti într-o proporţie covârşitoare în dreapta spectrului politic.
Istoria divergenţelor locale arată consecinţe mai degrabă nefaste ale unor asemenea nepotriviri. Ion Solcanu nu a făcut lobby la propriul Guvern pentru primarul Simirad şi l-a încolţit până când acesta a intrat în PSD. Mai târziu, în conflictul cu Nichita, Simirad s-a izolat în biroul său de la Consiliul Judeţean aşa de tare încât nu a fost în stare să pună pe hârtie un plan coerent privind Aeroportul Iaşi. Iată exemple de proastă şi bună guvernare locală: cu aceeaşi sumă de bani, Simirad nu a fost în stare să extindă pista existentă, în timp ce Adomniţei construieşte una nouă. În primul caz, la Consiliul Judeţean era blocadă totală, iar în al doilea caz domnea “armonia” USL.
Există şi un exemplu de oarecare eficienţă în ciuda divergenţelor dintre lideri. Este vorba de acordul dintre liderii PSD, PNL ŞI PDL, din 2006, privind câteva proiecte al Iaşului. Dexia şi Palas cu bune şi rele au avut girul tuturor. Acest ultim exemplu ar putea sugera un model de compromis între cei doi. Lupta politică trebuie să nu dăuneze proiectelor Iaşului. Totul poate fi pus pe hârtie într-un acord care să nominalizeze obiectivele ce vor fi sprijinite de amândoi. Ar fi o înţelegere onorabilă şi înţeleaptă, care se practică în toată lumea civilizată. Ba chiar şi în competiţiile dure. Cineva trebuie să le spună unde să se oprească. “Vă bateţi cu pumnii, dar nu vă înjuraţi de mamă. Sunteţi nişte domni până la urmă”.
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
