Două tragedii

Durerea mi se pierde-n fum,/ Tot căutând un vreasc de rost/ Într-aste drumuri fără drum… Din poemul Doliu de Tudor Arghezi.

Joi, după marea dezamăgire trăită după ratarea dramatică de către Simona Halep, cu o zi în urmă, a semifinalei Turneului Campioanelor de la Singapore, am intrat pe www.prosport.ro pentru a afla cam cum a fost receptat mediatic eşecul Simonei. Întâmplător, mi-a sărit în ochi şi o „misterioasă" ştire-link care suna cam aşa: „Tragedie! A murit un fost parlamentar!”

Tragedia lu’ peşte prăjit în ţara lu’ Brambura Vodă

În ciuda faptului că îndeobşte nu pun botul la formulări d-astea superlativizate, de data asta am dat click pe link. Şi ce să vezi, care era, oameni buni, ştirea publicată de www.gandul.info? Că s-a stins Mitzura Arghezi, fiica poetului Tudor Arghezi şi fostă membră a Parlamentului (din partea PRM) la vârsta de… 90 (nouăzeci) de ani! Doamne-Dumnezeule, m-am gândit, cât de ahtiat după atenţie trebuie să fii ca să vorbeşti de tragedie cu semnul exclamaţiei în cazul decesului unei persoane la venerabila vârstă de 90 (nouăzeci) de ani?

(În paranteză fie spus, mama are 92, iar anul acesta ne-a spus nouă, copiilor ei, în câteva rânduri: „Rugaţi-vă să mor!” Viaţa ei, din cauza neputinţei la care a ajuns, e un chin, iar moartea ei, oricât ne-ar întrista, când va sosi va fi un lucru firesc, nicicum o… tragedie!)

Câteva ore mai tărziu, m-am gândit să caut ştirea aia, să-i fac o „poză”, prea era de tot, nu? Dar n-am mai găsit-o – materialul fusese updatat, iar vreun redactor mai cu simţul măsurii a eliminat „tragedia!” din ştire. Însă dând o căutare pe net, am găsit-o pe www.stiripesurse.ro: „Tragedie! Un fost parlamentar român a murit! Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor – Publicat: 27/10/2015”. Zice Redactorul GZ: „Tragedie în România! Fostul parlamentar PRM, Mitzura Arghezi a decedat în urmă cu câteva minute. Fiica fostului poet, Tudor Arghezi a plecat dintre noi la vârsta de 90 de ani.” (Dincolo de virgula buclucaşă care face ca informaţia să devină cum că Tudor Arghezi a murit la 90 de ani, te cruceşti să citeşti şi că-i vorba de… „fiica fostului poet”! Dar de când, mă rog, Tudor Arghezi nu mai e poet, dle Redactor? Că nu mai e, fizic, printre noi, asta o ştim, dar că n-ar mai fi poet, asta da „ştire”!)

Adevărata TRAGEDIE

Din păcate, s-a întâmplat ce s-a întâmplat vineri seara la clubul Colectiv (era să scriu: Clubul Morţii Colective…), adevărata TRAGEDIE, cu 30 de oameni în general tineri care şi-au pierdut viaţa în câteva minute fatale şi aproape 200 de răniţi. Iar când am dat pe televizor peste ştirea aceasta, n-am putut să nu mă gândesc instantaneu la farsa mediatică cu „tragedia” stingerii din viaţă a Mitzurei Arghezi şi să mă tot întreb apoi cum de e posibil ca, ahtiat după audienţă/ rating/ clickuri de trafic pe net, să supralicitezi fără măsură, iar şi iar, riscând să nu mai ai cuvinte potrivite atunci când apar adevărate tragedii.

Ţin să mă alături tuturor celor (din păcate tot mai puţini) care sunt conştienţi că există o legătură directă între limbă şi realitate. Forţarea limbii şi folosirea brambura a cuvintelor mari sau mici, dar mai ales a celor mari, îşi găsesc corespondenţa directă în evenimente care pot duce – şi uneori duc – la tragedii. Cuvintele nepotrivite sunt expresia lipsei de bun simţ, a simţului măsurii şi nu în ultimul rând sunt o expresie a superficialităţii. Iar cea din urmă se află la baza piramidei cauzale care a dus la Tragedia din Bucureşti.

În încheiere, ca să vezi ce potriveală: Tudor Arghezi (1880-1967) a debutat cu volumul de poeme Cuvinte potrivite (1927), volum care conţine şi poezia „Doliu” (apărută prima dată în Viaţa românească, dec. 1911), iar reproducerea ei cred că se potriveşte contextului tragediei din Bucureşti:

Doliu

Mai mult, tu nu vei mai vedea/ Nimic, nici cer, nici flori./ S-au prăfuit din zarea ta,/ Ca nişte nori./ Nici zare nu vei mai avea,/ Nici ochi cu care s-o măsori/ În geamuri prin perdea./ De-acum străină mâna ta/ Îţi va şedea deoparte,/ Ca un condei, pe undeva,/ Alăturea de-o carte./ Şi ochii tăi, de gura ta,/ Vor trece mai departe,/ Decât un nufăr de o stea./ Orbit-a viaţa şi, cu ea,/ Şi cântecul şi luna,/ Şi unda-n care strălucea/ S-a stins pe totdeauna.// Tu pentru veci tu nu vei mai fi,/ Şi-ai fost, cumva, vreodată?/ Pustiul mă învălui,/ Când sub un plop mi se trezi/ Tot dorul de-altădată!/ Durerea mi se pierde-n fum,/ Tot căutând un vreasc de rost/ Într-aste drumuri fără drum,/ În care toate doar au fost,/ Şi nu mai sunt acum.

P.S.

Ca fapt divers, pe acelaşi www.prosport.ro am dat în aceeaşi zi de joi peste linkul din poză. Rămâi perplex ce chestii suprarealiste se pot naşte din alăturarea nepotrivită a unor cuvinte şi informaţii! Nu, n-a murit Demi Moore. Restul e abrambureală superficială la pătrat.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist