La peste 50 de ani au ajuns „crescuţi” de părinţi ori de proprii copii. Vasile a venit azi la Prefectură cu bicicleta. Alaltăieri au făcut greva foamei în jur de 12 oameni, însă ieri numărul s-a dublat. „Am plecat aseară (n.r. alaltăseară) pe la ora 10 iar acum ne-am întors de dimineaţă. De patru ani de zile trăiesc din ajutorul pe care mi-l dau părinţii, fraţii şi surorile mele”, spune Vasile Filip, un bărbat în vârstă de 50 de ani. La fortus a lucrat ca sudor. Acum aşteaptă salariile restante pentru a-şi stinge datoriile. Aceeaşi speranţă o are şi colegul său, pe nume tot Vasile. „Eu m-am întors la părinţii mei în Ungheni, ei sunt bătrâni şi mi-am grijă de ei. Lucrez acolo prin sat cu ziua, ca să mai câştig un ban. Unde să mă duc să lucrez, nu mă primeşte nimeni la 57 de ani. Am venit cu trenul de dimineaţă din Basarabia”, spune Vasile Cojoceanu, arătându-mi biletul de tren, ca să mă convingă. La viaţa lui a fost strungar la secţia UTCG. E necăjit că este singura secţie din Fortus unde de doi ani de zile angajaţii sunt trecuţi fără salar pe statusul de plată, şi câte şapte zile pe lună. Bani care se vor scădea, în cazul în care vor primi salariile din urmă. Adunaţi pe bordura din faţa Prefecturii, greviştii aşteaptă ca şi alte dăţi.

 

 

Nicolae scoate sticla de apă şi începe să bea. „Nu bea apă, că n-ai voie!”, strigă un coleg, mai în glumă, mai în serios. Nicolae Rumpel a venit de acasă cu scăunelul după el, iar acum stă cel mai comod din toţi. Şi el şi soţia aşteaptă salarii restante de la Fortus, pentru ei drama s-a dublat. El are 60 de ani iar Cristina, 57. „Eu am fost inginer în tehnologia construcţiilor de maşini, am lucrat 19 ani în mecano-sudură. Soţia este economist iar împreună avem de luat de la Fortus, pe ultimii patru ani, în jur de 180.000 de lei. Trăim din împrumuturi, din mai 2015. Când vom primi banii, vom da înapoi. Eu am mai făcut greva foamei şi anul trecut, prin martie, însă eram singur iar medicul de pe salvare m-a convins să plec acasă. Dacă mai aveam atunci cu cine să stau, stăteam şi atunci”, povesteşte Nicolae. Banii vin de la un cumnat care le dă lunar câte o sumă de bani, e şofer şi face curse în afară. Restul de bani vin de la copii. Însă tot nu reuşesc să se descurce. „Am la întreţinere datorii de 8.000 de lei. La pensie pot ieşi în 2018, acum aştept şomajul, ar trebui să ne încadrăm în ordonanţa 6 din 2013 dată de Tăriceanu. De lucrat nu pot în altă aprte că am probleme de sănătate, o listă cu vreo 20 de boli. Şi eu şi soţia avem probleme cu inima. Sufăr şi de polineuropatie, o boală profesională, am lucrat în condiţii toxice, vopsea cu mine de plimb, gaze toxice…Măcar jumătate din bani să nii dea, să ne putem plăti datoriile. Acum sunt bani de la pavilion, însă AAAS-ul nu vrea să ne dea”, spune bărbatul. Menţionăm că AAAS este creditorul principal al Fortus, alături de alţii precum E-ON, Primăria Iaşi, ANAF, etc.

 

 

Ioan are 53 de ani şi a lucrat la fostul colos ca mecanic la secţia mecano-energetic. Are de luat din urmă în jur de 45.000 de lei şi speră că într-o zi banii îi vor intra pe card. „Mi-e ruşine să spun, dar îmi mai dau bani părinţii mei, care sunt pensionari de CAP”, spune Ioan Chişcăreanu. Nu are copii, aşa că altcineva nu are cine să-l ajute. Greviştii spun că nu ies în stradă pentru salarii compensatorii, pentru că oricum nu mai pot primi aşa ceva, ci pentru salariile restante, pentru care au muncit. Spun că la anii pe care îi au şi la meseriile pe care le-au avut în timpul vieţii, nu-şi mai pot găsi alt loc de muncă, decât dacă fac recalificare. Însă aici este o altă problemă. Cine îşi găseşte un loc de muncă şi se angajează cu carte de muncă, nu va mai primi salariile din urmă, nemaifiind angajatul Fortus, iar ei nu vor să piardă aceşti bani. Bani pe care nici nu ştiu dacă îi vor mai primi vreodată. „Era o vreme la Fortus când ne luptam ca să plecăm în salariu compensatoriu, deoarece cine pleca, primeau şi 1.600 de lei/lunar, stând acasă. După aia îl reangaja. Însă nu oricine putea, trebuia să dai 100 de euro pentru asta. Iar eu care rămâneam, muceam pe 700 de lei şi pentru ăla care stătea acasă cu bani mai mulţi. Şi la urmă, te trezeai că vine la muncă, direct în halat!”, spune unul dintre grevişti.

 

 

În cursul dimineţii de ieri, angajaţii Fortus  au fost de acord să vorbească cu subprefectul, Bogdan Abalaşi, în condiţiile în care, luni au refuzat acest lucru. Cea care îi reprezintă pe angajaţii Fortus aflaţi în greva foamei spune că miercurea viitoare va avea loc o întâlnire de dialog social. „Se va face o comisie, un grup de dialog la care vor lua parte toţi participanţii în procedură, alături de reprezentanţi de la Ministerul Economiei şi ministerul Muncii, dar şi deputaţi de Iaşi, în cadrul căreia se va vorbi despre problemele noastre. Nu prea vedem variante foarte bune, am înţeles că parlamentarii de Iaşi au făcut o scrisoare deschisă către Grindeanu pe această problemă, sperăm ca tot efortul nostru să nu fie egal cu 0”, spune Monica Bene, şefa Secţiei de tratament termic secundar. Aceasta explică faptul că mulţi dintre angajaţi trăiesc adevărate drame şi că chiar ea a pierdut casa.  „Cine angajează persoane trecute de 50 de ani? Pe ce anume să ne reprofilăm? Mulţi dintre colegi au plecat din combinat pe cale naturală. Au murit de boală, nu au mai avut bani cu ce să îşi cumpere medicamentele. Unii se luptă în continuare cu boli. Sunt colegi care şi-au pierdut casele pentru că nu şi-au mai putut plăti ratele la bancă şi au fost executaţi. Eu personal am fost nevoită să îmi vând apartamentul şi să mă mut într-o comună apropiată pentru a mă descurca”, mai mărturiseşte Monica Bene. Discuţia care a durat în jur de o oră în sala de şedinţe a Prefecturii, nu le-a dat însă prea multe speranţe greviştilor. Aceştia au ieşit chiar bulversaţi. „S-a vorbit şi acum ca de fiecare dată. De patru ani e prezent şi domnul Abalaşei, care ne-a întrebat azi de ce facem greva foamei. Păi nu ştie? Nu se va rezolva nimic, ca şi dăţile trecute”, mărturiseşte unul dintre angajaţii de la Fortus, tabagiu înrăit. Şi azi, ţigara îi ţine de foame.