Erori au fost, erori sunt încă

marți, 22 august 2017, 07:00
3 MIN

* Mâine va fi 23 august – pentru nostalgicii defilărilor cu steaguri şi pancarte, în soare şi praf, 23 August, cu A mare. Poate că vă mai aduceţi aminte de manifestaţii, la care toţi erau obligaţi să participe, de la şoim al patriei la om al muncii, poate că vă amintiţi de stadioanele pline şi de lozincile scrise din trupuri de români, de scandări şi liste de prezenţă, de foame, sete şi cozi, de cartele, gheare de pui şi picioare de porc, bere cu ulei, borcaniadă, rafturi şi vitrine goale, frig, frică de cel de alături, de toate câte erau şi – mai ales! – câte nu erau pe când 23 August era Ziua Naţională a României socialiste. Azi, în România social-democrată încă există nostalgici care şi-ar dori să se întoarcă în timp, pe când erau respectaţi şi temuţi, activişti de partid, securişti sau măcelari; unii, din inerţie, sărbătoresc şi acum 23 august; alţii chefuiesc, cu gândul că niciodată nu-s prea multe ocazii de sărbătorit. Avem nişte informaţii:

* Pe uliţa mare din Consumatori a fost organizată o defilare amintind de cele cu care alegorice care sugerau realizările şi împlinirile Epocii de Aur de trompetă; doar că, în loc de care alegorice în formă de roade ale toamnei, localnicii trăgeau cărucioare de butelii cu pepeni. Până la urmă, enigma a fost dezlegată: Mitică Cârtiţă, consăteanul lor, a plecat la băi cu toată familia în acea dimineaţă şi toţi au profitat de absenţă ca să-i fure pepenii de pe tarla.

* În amintirea vibrantelor chemări la întrecere socialistă de odinioară, între oţelari, sondori ori matriţeri, de exemplu, patronul bufetului "Pe Caiet" din Machitori a lansat o chemare la întrecere patronului bufetului "Pe Datorie", concurentul său. În doar o zi de întrecere, datoriile acumulate pe cele două caiete au depăşit deja toate fondurile primite de localitate de la guverne în ultimii 25 de ani, iar pofta consumatorilor creşte. Chemarea la întrecere a devenit, astfel, o vibrantă chemare la petrecere.

* În cinstea zilei de 23 august, oameni ai muncii din diverse domenii de activitate au dedicat Partidului rezultatele strădaniei lor; astfel, truditorii ogoarelor raportează mari depăşiri de plan la cantităţile de dăunători (cârtiţe şi coropişniţe) la hectar, crescătorii de vite anunţă că s-a dublat cantitatea de îngrăşăminte naturale, harnicii crescători de porci spun că, inspiraţi de unii politicieni ai zilei, au produs mai multe porcării, iar vidanjorii sunt şi ei bucuroşi de cantităţile obţinute. Sătenii din Consumatori spun că mâine, de 23 august, vor bea 23 de pahare de vin până la prânz, ca în fiecare an…

 

Comentarii