EXCLUSIV: Primul interviu de după arest. Nichita vorbeşte în premieră despre situaţia din PSD Iaşi

sâmbătă, 25 iulie 2015, 01:59
5 MIN
 EXCLUSIV: Primul interviu de după arest.  Nichita vorbeşte în premieră despre situaţia din PSD Iaşi

După revenirea lui Dragnea, primarul suspendat al Iaşului este încurajat să revină la şefia filialei. Gheorghe Nichita şi-a convocat ieri susţinătorii la Tătăruşi, într-un demers tot mai făţiş de revenire la conducerea filialei judeţene, din care s-a autosuspendat. "Domnul Nichita umblă prin judeţ ca ţiganul cu cortul, să convingă lumea ce bine a acum, ce rău a fost în trecut şi ce bine va fi în viitor", spune un lider al filialei din tabăra lui Mihai Chirica. Răspunsul fulminant al primarului suspendat, în EXCLUSIVITATE, il gasiti in textul de mai jos.

Încurajat probabil de revenirea lui Liviu Dragnea la conducerea PSD, în ciuda condamnării pe care o care, Gheorghe Nichita pare să-şi pregătească şi el, în culise, o posibilă revenire la şefia filialei PSD Iaşi. Preşedintele autosuspendat a avut ieri, în cea mai depărtată de Iaşi comună din judeţ, Tătăruşi, o nouă întâlnire cu o parte a activului de partid, a treia de acest fel din ultimele două săptămâni.

Reporterii „Ziarului de Iaşi” l-au contactat ieri pe Nichita, iar primarul suspendat a acceptat, în premieră, să vorbească despre problemele apărute în PSD şi despre situţia sa politică. „Eu am un necaz; la bine toţi sunt lângă tine, la rău, nu”, a fost una din primele reacţii ale lui Nichita cu privire la actualul context din PSD Iaşi. Preşedintele autosuspendat al PSD Iaşi a menţionat că nu poate oferi acum un răspuns în privinţa revenirii sale la şefia organizaţiei.

Referindu-se la actualele facţiuni din PSD, în care un grup important de lideri social-democraţi s-a coagulat în jurul lui Mihai Chirica cu scopul final de a-l susţine pe acesta pentru funcţia de primar în 2016, Nichita a precizat că în filială a fost mereu o competiţie, amintind în acest sens că, în 2010, la şefia organizaţiei judeţene au existat alţi doi candidaţi, respectiv actualul deputat Constantin Adăscăliţei şi primarul din Schitu Duca, Mihai Mihalache. „Am mers la întâlnirile din judeţ pentru a da un mesaj de unitate partidului şi să văd pulsul filialei. În ceea ce priveşte activitatea administrativă, nu pot face comentarii în contextul situaţiei judiciare în care mă aflu. Politic, nu pot să fiu indiferent la ce se întâmplă în partid, din păcate s-au creat fracţii în organizaţie, există riscul unei disoluţii în partid, ne atacă cei din exteriorul PSD, iar din interior se pot încuraja astfel de acţiuni”, a declarat Nichita pentru „Ziarul de Iaşi”.

Potrivit apropiaţilor acestuia, şedinţa de ieri a ţinut peste trei ore, iar în cadrul întâlnirii unii primari comunali i-au cerut social-democratului să revină în fruntea organizaţiei judeţene, lucru confirmat şi către Nichita. „Mai mulţi primari prezenţi la reuniune i-au cerut domnului Nichita să renunţe la autosuspendare pentru ca activitatea organizaţiei PSD să reintre în normalitate”, a susţinut vicepreşedintele PSD Cristian Stanciu. El a adăugat că la întâlnire au participat "zeci de primari", preşedintele interimar al PSD Iaşi, Victorel Lupu, secretarul de stat Maricel Popa, lideri ai organizaţiei de femei, tineri şi seniori, precum şi parlamentari (deputatul Neculai Răţoi şi senatorul Florin Constantinescu).

Vicepreşedinte PSD: „Nichita umblă ca ţiganul cu cortul”. Nichita: „Nu intru în polemică”

Susţinătorii din PSD ai preşedintelui organizaţiei municipale Iaşi, Mihai Chirica, spun că în filială este nevoie de o schimbare. Însă, în acelaşi timp, au subliniat că e dreptul lui Nichita să revină la şefia PSD Iaşi dacă el doreşte acest lucru. „E o chestiune neobişnuită, domnul Nichita umblă cu domnii Stanciu, Lupu, Popa şi cine mai este pe acolo, cum umblă ţiganul cu cortul, încercând să convingă pe toată lumea ce bine e acum, ce rău a fost în trecut şi ce bine va fi în viitor. Trebuie o schimbare la 180 de grade faţă de ce a fost până acum”, a comentat vicepreşedintele PSD Iaşi Vasile Câtea, un susţinător declarat al lui Mihai Chirica.

El a dezvăluit că, într-o discuţie cu Nichita, i-a cerut acestuia să-şi facă o analiză privind implicarea în organizaţie. Social-democratul a adăugat că Nichita poate fi o „piatră de gâtul celor care vor să facă activitate în continuare în partid”. „Avem o problemă cu cineva care vrea să ocupe 2-3 funcţii deodată pentru că, efectiv, nu are timp fizic să le facă pe toate. Dacă vrea să revină, e dreptul lui. Dar, aţi văzut şi la nivel central că domnul Ponta s-a retras pentru a se ocupa de guvernare”, a conchis Câtea.

Un alt lider social-democrat ieşean, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, şi-a manifestat, de asemenea, nemulţumirea legată de o posibilă revenire a lui Nichita în fruntea filialei. „Căldură mare, temperaturi înalte, aşteptăm şi noi un pic de răcoare”, a spus social-democratul. Preşedintele autosuspendat al PSD a precizat că nu se dezice „nici de Mihai Chirica, nici de Vasile Câtea” sau de alţi lideri ai PSD care, anterior, şi-au arătat susţinerea pentru Chirica, nominalizându-l în acest sens pe Sorin Iacoban.

Întrebat despre declaraţiile lui Câtea, social-democratul a subliniat că nu vrea să intre „într-o polemică”. „Important este să fim uniţi”, a punctat Nichita. Social-democratul a adăugat că el a fost cel care l-a promovat pe Mihai Chirica atât în Primărie, cât şi din punct de vedere politic. În context, Nichita a susţinut că nu a sprijinit pe nimeni în momentul în care în PSD s-a discutat despre înlocuirea sa temporară din funcţia de primar, candidaţii fiind viceprimarii Gabriel Surdu şi Chirica, ambii membri PSD.

 

 

Comentarii