Experţi în aeronautică din Europa se întâlnesc două zile la Iaşi, la UTI

vineri, 01 mai 2015, 01:56
1 MIN
 Experţi în aeronautică din Europa se întâlnesc două zile la Iaşi, la UTI

Zeci de membri ai elitei europene din domeniul aeronautic şi-au dat întâlnire la Iaşi. Aeroportul va organiza, împreună cu Institutul Naţional de Cercetare, Dezvoltare Turbomotoare, un seminar dedicat cercetării privind limitarea impactului zgomotului produs de aeronave. Seminarul va fi al doilea pe această temă, după cel organizat anul trecut, la Bruxelles, sub patronajul Comisiei Europene.

„Este o ocazie pentru Aeroportul Iaşi de a-şi reafirma misiunea de implicare responsabilă în viaţa comunităţii locale şi regionale, dar şi de a continua promovarea obiectivelor economice, turistice şi de conectivitate ale judeţului, dar şi ale Moldovei în general. De aceea am făcut tot posibilul pentru a organiza un astfel de eveniment la Iaşi. În plus, noi ne promovăm ca un posibil studiu de caz pentru un aeroport durabil, model european, pentru a fi implicaţi în diverse consorţii şi proiecte de anvergură“, a declarat directorul Aeroportului, Marius Bodea.

Seminarul va avea loc în zilele de 5 şi 6 mai, în Aula Universităţii Tehnice „Gh. Asachi“, cu suportul academic al Universităţii Metropolitane din Manchester. Subiectele dezbătute vor viza domeniul social, percepţia zgomotului, rolul comunităţilor şi al vecinilor aeroporturilor în managementul zgomotului, fiind reprezentate diverse proiecte europene de cercetare în domeniu. La eveniment şi-au confirmat participarea 74 de reprezentanţi ai Comisiei Europene, universităţilor din Manchester şi Southampton, Colegiului Imperial din Londra, ai Autorităţii Aeronautice Civile Române şi experţi europeni în domeniu. După zilele de comunicări ştiinţifice, pe 7 mai, va avea loc o întâlnire cu scopul de prezentare a direcţiilor strategice şi a perspectivelor de dezvoltare a Aeroportului.
 

Comentarii