De Business

Punem punctul pe știi

Exporturile firmelor ieşene au urcat la 754 milioane de euro

vineri, 17 martie 2017, 02:50
1 MIN
 Exporturile firmelor ieşene au urcat la 754 milioane de euro

Exporturile au însumat 76,3 milioane de euro în luna noiembrie a anului trecut, fiind cu 18,1% mai mari faţă de datele înregistrate în luna corespunzătoare din 2015. Potrivit informaţiilor centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică, importurile au crescut cu 12,6% în noiembrie 2016, până la valoarea de 73,1 milioane euro. 

Drept urmare, soldul operaţiunilor de comerţ internaţional a fost pozitiv în penultima lună a anului 2016 la Iaşi, de ^3,1 milioane euro. „Exporturile realizate în judeţul Iaşi în perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2016 au fost de 754,5 milioane euro, cu 7,2% mai mari decât în aceeaşi perioadă din anul 2015, iar importurile au însumat 722,9 milioane euro, cu 7,8% mai mari comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2015. În perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2016 a fost înregistrat un excedent comercial de 31,6 milioane euro”, a transmis, în comunicat, conducerea Direcţiei.

Ca şi până acum, marfa produsă la Iaşi ia îndeosebi calea ţărilor din Uniunea Europeană, mai precis 73,56% din exporturi, respectiv 71,62 procente în cazul importurilor. În intervalul ianuarie-noiembrie 2016, ţările partenere situate pe primele cinci locuri în derularea exporturilor au fost Germania (18,88%), Franţa (12,80%), Coreea de Sud (10,24%), Cehia (6,45%) şi Polonia (6,1%), iar în derularea importurilor Germania (18,88%), Franţa (12,80%), Italia (10,38%), Republica Moldova (7,94%) şi Spania (4,95%).

Pe grupe de produse, în perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2016, ponderi mai importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de: maşini, aparate şi echipamente (60,1% la export şi 39,7% la import), metale comune şi articole din acestea (8,6% la export şi 13,8% la import), produse ale industriei uşoare (12,3% la export şi 10,8% la import) şi produse ale industriei chimice (7,8% la export şi 12,5% la import)”, se menţionează în document.  

 

 

Comentarii