FILIT a avut parte de o prezentare şi la Bucureşti (FOTO)

vineri, 20 septembrie 2013, 01:50
2 MIN

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) a fost lansat oficial şi la Bucureşti. Evenimentul a avut loc la Athénée Palace Hilton, gazdele fiind preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei şi directorul Muzeului Literaturii Române, Dan Lungu. La momentul lansării festivalului au participat şi doi miniştri, respectiv cel al educaţiei, Remus Pricopie şi cel al economiei, Varujan Vosganian. „Este firesc să avem acest festival la Iaşi, şi încă un festival de o asemenea anvergură, poetul reprezintă unicitatea fiinţei umane, şi nu ministrul“, a spus Vosganian, care este şi invitat oficial al festivalului, ca scriitor.
FILIT se va desfăşura în perioada 23-27 octombrie, la acesta fiind aşteptaţi peste 200 de scriitori, traducători, editori, organizatori de acţiuni similare, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali din 17 ţări. Printre numele din domeniu care şi-au confirmat prezenţa se numără Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru literatură sau academicianul francez François Weyergans, laureat al premiului Goncourt pentru literatură. În paralel cu festivalul, la Iaşi va fi organizat în perioada 25-27 octombrie şi târgul de carte BookFest. „E o zi mare pentru mine, pentru că mi se împlineşte un vis, acela că putem face la noi în ţară un festival aşa cum am văzut alături de colegii mei scriitori în lumea largă. Mi se pare o coincidenţă fericită că în 2004, tot aici la Hilton, Polirom lansa colecţia Ego.Proză, care avea să schimbe faţa vieţii literare din România. Sper ca peste ani să vorbim în acelaşi fel şi despre FILIT“, a spus Dan Lungu.

Comentarii