Firmele care vor să facă strategia Iaşului pe 15 ani. Ce trebuie să cuprindă aceasta

luni, 07 decembrie 2015, 17:39
1 MIN
 Firmele care vor să facă strategia Iaşului pe 15 ani. Ce trebuie să cuprindă aceasta

Primăria se află la a treia licitaţie pentru desemnarea unui câştigător care să întocmească Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU)

Primăria a primit patru oferte de la companii interesate să întocmească strategia oraşului pe următorii 15 ani. Municipalitatea se află la cea de-a treia licitaţie în acest sens, după ce primele două au fost anulate din lipsă de ofertanţi. La actuala procedură, autoritatea a crescut valoarea contractului cu aproape 40%, suma estimată fiind de 250.000 lei. Cu toate acestea, trei dintre oferte sunt inferioare valorii estimate la precedentele două licitaţii.

Potrivit unui informări a municipalităţii, companiile care au înaintat oferte sunt GEA Strategy&Consulting SA (99.900 lei), Agora Est Consulting SRL (135.000 lei), asocierea Arete Management Consulting SRL – Euroconsultants SA Grecia (180.000 lei) şi asocierea Relians Corp SRL – IHS România SRL (245.000 lei).

Conform do­cumentaţiei de atribuire, Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) trebuie să cuprindă profilul municipiului (cu referire şi la Zona Metropolitană), analiza calitativă şi cantitativă a dezvoltării urbane, portofoliu de proiecte (cu indicarea surselor de finanţare), metodologia şi procedurile de realizare a întregului proces consultativ, un plan integrat de dezvoltare strategică şi metodologia privind prioritizarea, implementarea, monitorizarea, revizuirea şi evaluarea proiectelor.

SIDU este un document obligatoriu pentru accesarea de fonduri europene în exerciţiul bugetar 2014 – 2020. Termenul de execuţie a documentaţiei este de cinci luni.

Comentarii