De Business

Punem punctul pe știi

Fiscul vrea să convingă contribuabilii să plătească taxele folosind fonduri UE

sâmbătă, 30 mai 2015, 01:50
2 MIN

Direcţia Regională de Finanţe Publice Iaşi a organizat, ieri, a treia conferinţă din cadrul unui proiect european derulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ce are drept scop principal eficientizarea colaborării dintre funcţionari şi constribuabili.

Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative” şi presupune, în final, crearea unui mecanism decizional consultativ pentru activitatea de adminsitrare a veniturilor. Proiectul a presupus instruirea a 200 de funcţionari din cadrul ANAF, realizarea de materiale publicitare video şi audio şi promovarea prin intermedia canalelor media şi a unor studii sociologice, atât în rândul funcţionarilor, cât şi al contribuabililor.

Proiectul presupune, de asemenea, organizarea unor întâlniri între reprezentanţii instituţiei şi toate categoriile de contribuabili, prin care aceştia să propună noi proiecte şi modificări legislative, care să le uşureze comunicarea cu instituţia. „Proiectul are mai multe obiective, însă noi intenţionăm să creştem gradul de conformare voluntară a contribuabililor în raport cu Agenţia Naţională de Adminsitrare Fiscală. Un alt obiectiv important este de a dezvolta un parteneriat solid între instituţie şi contribuabili, bazat pe profesionalism, încredere, respect şi cooperare”, a declarat, ieri, Valeriu Ogneru, iniţiator al proiectului şi reprezentant al Serviciului relaţii Publice şi Mass Media în cadrul ANAF. Prezent la eveniment, directorul DGRFP Iaşi, Marian Bosianu, a catalogat acest proiect ca fiind unul „de mare importanţă în viziunea ANAF”.

„Prin acest proiect se pune mult accent pe comunicarea dintre funcţionari şi contribuabil. Din experienţă vă spun că funcţionarii se confruntă cu o lipsă de educaţie fiscală din partea mai ales a contribuabililor cu datorii, care nu îşi înţeleg obligaţiile şi ajung uşor la situaţii neplăcute”, a spus şi Doina Naum, director Colectare în cadrul DGRFP Iaşi. Valoarea totală a proiectului fără TVA este de peste 6,5 milioane lei.

 

 

Comentarii