Fostul avocat Igor Istrati ar putea fi eliberat din puşcărie

luni, 08 septembrie 2014, 01:57
2 MIN
 Fostul avocat Igor Istrati ar putea fi eliberat din puşcărie

Basarabeanul a executat aproape jumătate din pedeapsa de patru ani încasată în 2012.

Fostul avocat basarabean Igor Istrati, condamnat pentru trafic de influnenţă, a primit primul „OK“ din partea magistraţilor ieşeni pentru a fi eliberat. Judecătoria Iaşi a admis cererea sa de eliberare condiţionată la finele săptămânii trecute, urmând ca basarabeanul să fie eliberat efectiv dacă decizia va rămâne definitivă.

Istrati a fost încarcerat în octombrie 2012, după ce fusese condamnat definitiv la patru ani de închisoare. El a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de trafic de influenţă, după ce ar fi cerut 100.000 de euro de la un denunţător sub pretextul că îi va oferi fostului prefect Dragomir Toma­şeschi, pentru ca acesta să faciliteze o împroprietărire.

Fostul prefect a fost şi el cercetat, însă a primit neînceperea urmăririi penale. Anchetatorii au precizat că în ianuarie 2011 l-au prins în flagrant pe Igori Istrati cu suma de 37.500 de euro pe care ar fi primit-o de la denunţătorul Paul Bunduţă. Istrati l-ar fi asigurat pe acesta din urmă că va interveni pe lângă Tomaşeschi, prefect la acea vreme, pentru ca acesta să elibereze un teren de 3,75 de hectare situat pe fostul amplasament al fabricii Ţesătura. Pentru acest favor, Istrati i-ar fi cerut lui Bunduţă 100.000 de euro în mai multe tranşe.

Dosarul a fost disjuns cu privire la Tomaşeschi şi alte persoane, fostul prefect fiind cercetat de DNA pentru luare de mită. Asupra lui procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale, printr-o rezoluţie din 30 mai 2012, constatându-se că fapta nu există. Istrati a negat de la bun început acuzaţiile pe care procurorii i le-au imputat, spunând că dosarul a fost „fabricat“.

 

Comentarii