Fostul şef de la Fisc, Ioan Grigoriu, a câştigat prima luptă cu ANI

marți, 04 noiembrie 2014, 02:58
1 MIN
 Fostul şef de la Fisc, Ioan Grigoriu, a câştigat prima luptă cu ANI

Fostul şef al Direcţiei Generale a Fi­nanţelor Publice Iaşi, Ioan Grigoriu, a câş­tigat o primă bătălie cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Grigoriu a primit câştig de cauză într-un proces intentat la Curtea de Apel Iaşi, prin care solicita anularea unui raport al ANI, conform căruia ar fi fost vinovat de incompatibilitate. ANI a făcut public respectivul raport în luna aprilie a acestuie an.

„Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Grigoriu Ioan, director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi, întrucât, în perioada 19 aprilie 2003 (data intrării în vigoare a Legii nr. 161/2003) – 21 septembrie 2011, a deţinut, simultan cu funcţia publică, şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al SC Centrala Electrică de Termoficare Iaşi SA“, preciza ANI la vremea respectivă.

În acelaşi document, inspectorii de integritate menţionau că, în perioada de presupusă incompatibilitate, Grigoriu ar fi obţinut un beneficiu financiar de peste 73.000 de lei. Decizia instanţei ieşene nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs de către ANI.
 

Comentarii