Fotbalişti la Primărie

sâmbătă, 26 martie 2016, 02:43
2 MIN
 Fotbalişti la Primărie

 

Jucătorii de la CSMS au fost invitaţi la Palatul Roznovanu de primarul interimar Mihai Chirica. Anunţul a ajuns în vestiarul fotbaliştilor imediat după ce Marius Bodea, candidatul PNL la Primăria Iaşului, şi-a prezentat planurile legate de sportul ieşean
 
 
Puşi la colţ o lungă perioadă după ce Mihai Chirica a preluat conducerea Primăriei Iaşi, fotbaliştii de la CSMS Iaşi încep să fie băgaţi în seamă de primarul interimar al Iaşului. După ce nu a alocat un leu echipei în iarnă şi în perioada în care s-a dus lupta pentru calificarea echipei în play-off, după ce nu i-a urmărit “live” la niciun meci, deşi a fost prezent la partide de rugby, baschet ori la raliul femeilor, după ce nu s-a referit deloc la fotbal în conferinţele în care a discutat despre sport, Chirica a făcut, în ultima perioadă, câţiva paşi spre a dezgheţa relaţia cu gruparea din Copou. Mai întâi, a deblocat finanţarea CSMS iar acum a invitat toată echipa luni, la Palatul Roznovanu. Printre vizitatorii edilului se vor număra şi preşedintele Florin Prunea şi antrenorul Nicolo Napoli, care au anunţat săptămâna trecută că vor pleca din vară de la Iaşi din cauza lipsei susţinerii echipei. Fotbaliştii ieşeni au primit invitaţia joi, la puţin timp după ce Marius Bodea, candidatul PNL la Primăria Iaşului, şi-a prezentat viziunea asupra sportului şi a criticat dur modul în care Mihai Chirica gestionează sportul ieşean. Ionel Popa, referent în cadrul Primăriei, persoana care a transmis invitaţia, spune că nu este nicio legătură între cele două evenimente, ideea ca fotbaliştii să stea de vorbă cu primarul interimar apărând miercuri.
Până la întâlnirea cu Mihai Chirica, fotbaliştii vor avea un week-end greu. Astăzi sunt programate două antrenamente, iar mâine după amiază – încă unul. Luni, după vizita la Palatul Roznovanu, CSMS va avea un antrenament, iar apoi va pleca spre Bucureşti, pentru meciul de la Chiajna, contra Concordiei, care se va disputa miercuri. Din delegaţia care va face deplasarea este posibil să lipsească Gomo Onduku, nigerianul având probleme de natură medicală în această săptămână. În schimb, Milan Mitic, care nu a jucat deloc în acest an, după accidentarea suferită în cantonamentul din Antalya, s-a antrenat normal în ultimele zile şi ar putea merge cu echipa spre Ilfov
 
 
 
 

    

Comentarii