Fotbalul din Copou şi capra vecinului

E suficient să tragi cu ochiul la FC Vaslui ca să realizezi ce dezastru ar fi fost implicarea lui Adrian Porumboiu la echipa Iaşului.

Discuţia despre investiţia particulară şi investiţia publică în fotbalul românesc nu este nouă. Se dezbate de multă vreme dacă este mai bine pentru o echipă de fotbal să fie susţinută financiar de către autorităţile locale, sau, din contră, să-şi găsească sponsori în sectorul privat. Într-un fotbal normal, dilema nu are fond: este limpede că performanţe mari nu se pot obţine decât cu o puternică susţinere privată, sau cu un acţionariat multiplu, bine definit. Însăşi UEFA, o organizaţie bine pavată cu bune intenţii (chiar dacă îi place să amestece Anglia cu Muntenegru în aceeaşi oală), recomandă iniţiativa privată şi descurajează susţinerile grupărilor de fotbal din partea primăriilor sau ale consiliilor municipale. Nimic mai normal, într-un fotbal normal. Explicaţia este dată de delimitarea întrecerii sportive de factorul politic.

Dar într-un fotbal anormal, cum se prezintă cel românesc? Aici discuţia este ceva mai nuanţată, pentru că la noi, dat fiind calitatea îndoielnică ale oamenilor de afaceri care investesc în fotbal, acest detestabil „factor politic” este înlocuit cu un jalnic succes de „factorul financiar”. Şi când dictează „enteresul şi numai enteresul” parcă puţin contează dacă acest interes este de natură politică sau financiară.

De câte ori am abordat acest subiect, cu ţinta în fotbalul ieşean, am fost partizanul susţinerii private ale echipei de fotbal. Cu toată pasiunea primarului Gheorghe Nichita pentru acest sport, cu toate sacrificiile pe care le face pe altarul fotbalului (prietenii din baschet, handbal, rugby etc., ştiu de ce!), susţinerea publică nu poate asigura decât o prezenţă decentă în primele eşaloane fotbalistice ale ţării. Pentru performanţă este musai nevoie de investiţie privată, lucru limpede ca Ozana cea frumos curgătoare. Însă şi acest minimum asigurat de Municipalitate via FSI nu-i de ici-colea din moment ce centre de mare tradiţie precum Craiova, Timişoara, sau Piteştiul dispar din pricina unor investitori jalnici gen Mititelu, Iancu ori Penescu. Exemple de acest gen abundă în fotbalul românesc: mâna de proletari agrigoli ai târguşorului Urziceni din inima Bărăganului ştie bine ce înseamnă să primeşti un dar nesperat pe acordurile Ligii Campionilor şi apoi să te întorci spăşit la anonimatul tău ancestral. Mai este un caz şi mai interesant, cu profunde reverberaţii ieşene, datorate megieşiei, dar şi a visurilor neîmplinite. FC Vaslui, adică Adrian Porumboiu.

De când fostul arbitru a propulsat echipa aceea în elita fotbalului autohton, s-a născut o rivalitate nelalocul ei între marele Iaşi şi micul Vaslui. Probabil că foarte mulţi suporteri fără leac ai Iaşului jubilează pe patul de moarte al vecinei, uitând că tot ei trăgeau speranţe deşarte şi nejustificate ca Mecena fotbalului din Wesley City să-şi îndrepte privirile spre un oraş mai mare, recte Iaşul, unde să-şi poată găsi locul de desfăşurare al uriaşelor sale posibilităţi în domeniul business-ului. Chiar dacă nu au existat discuţii serioase între Gheorghe Nichita şi Adrian Porumboiu pe această temă, viaţa a arătat că primarul Iaşului a tăiat drept şi a judecat tot drept. FC Vaslui are (ne)şanse mari să se numească RIP Vaslui şi asta din cauza binecuvântatului Adrian Porumboiu, la fel cum creşterea şi descreşterea Unirii Urziceni aparţin în egală măsură lui Dumitru Bucşaru. Considerându-se „carotat” de mai marii de la FRF în lupta sa de a aduce titlul la Vaslui, Porumboiu şi-a lăsat propria creaţie fotbalistice pe mâinile unui fin, care – oricât l-ar blama acum – a fost omul său de încredere şi este ţapul său ispăşitor. Părăsit de managerii de paie ai clubului, Adrian Porumboiu a reacţionat vehement doar atunci când singurul om cu coloană vertebrală de-acolo, antrenorul Liviu Ciobotariu, a abandonat şi el: „Când o corabie eşuează, căpitanul este ultimul care o părăseşte”, zis-a Mecena, uitând de fapt că, indiferent cine este cocoţat acolo în frunte, căpitanul fugar este el însuşi. Se mişca, oare vreun pai la FC Vaslui fără ştirea lui Porumboiu? Gigi Becali, cât e el de latifundiar at Pipera şi condamnat penal, conduce Steaua şi din spatele gratiilor. Pilat din Pontul Vaslui se spală pe mâini! Asta ca să nu mai vorbim de manifestările discreţionare ale patronului faţă de subordonaţii săi, sau faţă de antrenori sau proprii jucători.

Iată de ce subsemnatul nu a rezonat niciodată la corul râvnitorilor la banii lui Adrian Porumboiu. Iar dacă Iaşul nu a încercat sau nu a reuşit să-l atragă pe acesta cu agro-euroii lui la echipa de fotbal din Copou, nu este nici pe departe o neîmplinire. Mai degrabă, privind la capra vecinului, este chiar un succes, mare cât evitarea unui dezastru.