Pe drumul şerpuit ce se rupe de asfalt în Scînteia, circulă mai mult căruţele. Spaţiul patriarhal, plin de linişte ne distrage atenţia de la o realitate cruntă: zero infrastructură. Până în Drăguşeni nu e nici urmă de asfalt. Cu o istorie prea puţin cunoscută de mulţi, satul situat lângă pădure e liniştit la orele dimineţii. Doar din şcoală se aude zarva celor 10 minute de pauză. Vis-a-vis de Pri­mărie se află conacul boierului Bastache, locuit de acesta din 1701 până în anul 1800. În comuna cu două sate locuiesc nu mai mult de 1.520 de suflete, majoritatea trecuţi de mult de tinereţe. Cei care ating majoratul aleg să plece în străinătate la muncă.

„Populaţia este îmbătrânită, mulţi sunt plecaţi. Şi de ce să stea aici un tânăr? Drumurile sunt foarte rele. Investitorii ar veni dacă şi primăria ar fi avut mai mai mult teren. Aşa avem doar 250 de hectare de păşune, toată comuna are doar 2.100 de hectare de teren agricol. Avem două concesiuni de păşune, dar câţi bani să ceri? Nu am societăţi în comună, doar dughenele astea“, spune Viorel Ciobotaru, primarul comunei Drăguşeni, făcând aluzie la crâşmele din comună.

Cândva, prin 68, comuna a fost mult mai mare, avea şase sate. Acum, comună mică, buget mic.

„Cred că din totalul de primării, doar 25% pot să se descurce singure, din venituri proprii, restul nu. De exemplu, la noi, bugetul pe anul acesta este de 500.000 de lei, în condiţiile în care, încasările sunt de 100 şi ceva de mii de lei, adică ce vine din impozite şi taxe. Facem economie, cheltuim după cât ne permite buzunarul. Am reuşit să asfaltăm uliţele, să facem şcoala, grădiniţa, luna asta facem căminul cultural“, explică primarul.

Acesta mai spune că ar fi bine dacă o parte din cei care pleacă în străinătate s-ar şi întoarce, deoarece încep să crească şi condiţiile de trai. Vine apa şi canalizarea în sat. Şi e bine, pentru că nicio fântână nu are apă potabilă. Cauza ar fi, după spusele specialiştilor, crescătorii de animale. Abia după 30-40 de ani apa din zonă se va curăţi.

„Cei care pleacă în afară lucrează tot în agricultură, că aşa sunt învăţaţi şi se ştie că în agricultură, oriunde ai lucra, se câştigă puţin. Ca orice primar îmi doresc o comună frumoasă, însă pădure fără uscături nu se poate. Vreau să avem puse la punct şcolile, gră­diniţele, biserica… Avem şi cabinet me­dical şi farmacie în sat“, mai adaugă primarul, sperând totodată că DJ 246 va fi prins într-un proiect iar sătenii vor vedea asfaltul.

Copiii fac naveta la Negreşti la şcoală

În cea mai mică comună din judeţ frecventează grădiniţa şi şcoala în jur de 200 de copii. Un număr de 45 de micuţi merg la cele două grădiniţe din Drăguşeni şi Frenciugi, alţi 80 frecventează clasele I-IV în cele două sate iar un număr de 76 de elevi de clasele V-VIII merg la şcoala din comună. După ce termină ultimul an de studii, majoritatea se duc la şcolile din judeţul vecin, în Negreşi, Vaslui. Pe directoarea şcolii am găsit-o la grădiniţă, la una din grupe. Predă aici de 12 ani de zile şi spune cu mândrie că toţi din cei care au terminat clasa a VIII-a anul trecut au mers mai departe.

„Aici oamenii trăiesc din agricultură, în special din creşterea oilor. Dacă vă uitaţi pe dealurile din jur, o să vedeţi că sunt multe. Important pentru noi este că elevii merg mai departe la licee şi şcoli profesionale. Mulţi merg la Negreşti, pentru că e la 5 kilometri de Frenciugi, e foarte aproape în comparaţie cu Iaşi. Din cei 24 de elevi care au terminat anul trecut, şapte sunt la Iaşi, restul la Negreşti sau la Şcoala Profesională din Şcheia“, povesteşte Lenuţa Moraru, directorul şcolilor şi grădiniţelor din comuna Drăguşeni.

Spre surprinderea noastră, şcolile şi grădiniţele sunt renovate şi arată bine. Pe drum trece o căruţă încărcată zdravăn cu fân. Sus, la o înălţime ce ajunge lejer la primul etaj al unui bloc, doi săteni stau relaxaţi. Chiar şi în urma căruţelor care merg domol, praful se ridică dintre pietre şi-ţi intră violent în nas.

Din faţă, pe partea stângă a drumului, tanti Tinca vine agale, cu o punguţă sugrumată în mână. O opresc să o întreb din ce trăiesc oamenii din sat. Râde ştrengăreşte iar ridurile îi adună faţa făcându-i gura parcă şi mai mică. Are ochii lăcrămoşi şi baticul bine tras pe frunte, ca musulmancele.

„Trăim din ce muncim. Tineretul se ocupă cu paharul la bufet. Care are, mai creşte animale, în rest, ce să mai fie? Crâşme! Sunt cinci în sat! Mulţi tineri sunt plecaţi în străinătate, nepoata mea lucrează şi ea în Italia. E cu soţul ei acolo, el lucrează undeva unde face câr­naţi. Eu nu-mi doresc decât să-mi pună şi mie primarul asfalt pe uliţă la mine, că nu poate intra nepotul cu maşina“, spune Tinca Piroş, în vârstă de 86 de ani.