FOTO Un tren a deraiat în Elveţia, din cauza unei alunecări de teren

miercuri, 13 august 2014, 19:24
1 MIN

Vagoane ale unui tren au deraiat, din cauza unei alunecări de teren produse miercuri într-o zonă muntoasă din Elveţia, a anunţat compania feroviară Rhaetische Bahn, citată de AFP.

"O parte a trenului a deraiat, luată de o alunecare de teren", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al companiei, Simon Rageth, fără a oferi detalii.

Mai multe vagoane sunt pe marginea unei prăpăstii.

Poliţia locală din gara Saint-Moritz a refuzat să ofere detalii, precizând doar că accidentul este "grav".

Potrivit postului de televiziune RTS, există persoane rănite, însă nu a fost înregistrat niciun deces.

Accidentul a avut loc la ora locală 12.45 (13.45, ora României).

Patru elicoptere de intervenţie au fost trimise la locul incidentului, preluând răniţii şi transportându-i la spital.

Primele fotografii publicate pe site-ul elveţian 20Minutes prezintă un vagon suspendat în aer, agăţat de copaci, un altul, rămas prins de locomotivă, este suspendat pe jumătate. Locomotiva s-a lovit, în urma alunecării de teren, de un val de pământ şi de roci, iar vagoanele din spate au rămas pe linie.

Trenul avea peste 200 de persoane la bord, potrivit poliţiei.

Alunecarea de teren s-a produs din cauza ploilor puternice înregistrate în zonă. (Mediafax)

 

Comentarii