Frica de Philippide # 2

* Naşterea clişeului. Abordării critice, în cadrul demersului ştiinţific îi este caracteristică respingerea, orchestrată, a formulelor generalizării pripite, ce compromite cunoaşterea. Iată, de exemplu, o contestare a modului cum a fost tratată problema existenţei unor împrumuturi vechi germane în limba română: „Deja Petru Maior în Istoria pentru începutul românilor în Dacia … a afirmat că nici un cuvînt got nu există în limba română (ce putea şti Petru Maior despre aşa ceva?). Iar Hasdeu în Istoria critică a românilor … zice: «Scormonind pretutindeni în paragrafii precedenţi şi zgîndărind toate coardele şi cordiţele limbii române, noi nu găsim nici o umbră de necontestabil gotism, măcar în două optimi ale unei singure vorbe». Este de prisos să mai adaog la această pretenţioasă afirmare că în acei paragrafi precedenţi Hasdeu nu scormonise şi nu zgîndărise nimic din limba românească! Şi s-a născut apoi clişeul după cum se ştie. Ovide Densusianu, Histoire de la langue roumaine …: «Comment on l’a souvent remarqué, le roumain ne contient aucun élément germanique ancien… L’absence complète d’éléments germaniques en roumain…»; Sextil Puşcariu, Lateinsches ti und ki im Rumänischen…: «Completa lipsă de cuvinte de origine germană în limba română…». Este drept că acei care au căutat să afle elemente gote ori vechi germane în româneşte au procedat aşa de uşurel, încît, ca şi pentru elementele thrace din aceeaşi limbă, au compromis chestiunea” (p. 355-356); vezi şi discuţia despre clişeul deturnării spre comandă militară a enunţului „Torna, torna, fratre!” (p. 479).

* Virulenţa limbajului. Polemica propriu-zisă trece însă de limitele ironiei bonome; provocat de constatarea superficialităţii, Philippide poate deveni sarcastic (prezentăm citate din scrierea Un specialist român la Lipsca, Iaşi, 1910): „Dl. W., după cum a alergat prin ţările locuite de românii din Dacia, tot aşa a alergat prin ţările locuite de macedoromâni şi a prins din fuga calului câteva cunoştinţi superficiale asupra limbii româneşti, decât şi acele puţine şi greşite cunoştinţi s-au amestecat în capul D-sale şi au făcut o harababură din care nu ştie cum să se descurce”. Pentru polemist, lipsa aprofundării duce la improvizaţia ştiinţifică: „În legătură cu chipul defectuos în care caută Dl. P. etimologiile cuvintelor stă şi neglijenţa cu care D-sa consideră înţelesurile acestora”; „O neglijenţă şi mai mare este aceea că α) atribuie oamenilor păreri pe care nu le-au susţinut şi β) nu le atribuie tocmai păreri pe care le-au susţinut, adică nu dă cezarului ce este al cezarului”.

* Ce ar fi prins bine. Nu sunt trecute cu vederea nici greşelile de germană: „Dl. P. scrie într-o limbă din cale afară de defectuoasă. Negreşit, nu i se poate cere unui român să scrie bine nemţeşte, dar greşelile de scris ale D-lui P. sânt de aşa natură că nu ating fineţele limbii, ci cele mai elementare legături dintre cuvinte”; printre exemple: în textul incriminat apare construcţia „die geschriebene Latein! Cum s-ar zice pe franţuzeşte le latin écrite ori pe româneşte limba latină cel scris!”. Iată şi o generalizare privind firea „specialiştilor”: „Învăţaţii n-au vreme să-şi îngrijească forma, pentru că se tem c-or muri şi n-or avea când să ne spună toată înţelepciunea ce au în minte. Ce bine ar fi prins omenirii ca măcar jumătate din această înţelepciune să fi rămas pentru veşnicie ascunsă în creierul învăţaţilor!”.

* Inde irae… Precedând scrierea „Originii”, astfel de formulări dispreţuitoare au provocat fireşti animozităţi ale confraţilor lingvişti; un motiv în plus ca teoria, susţinută cu informaţii documentare, a lui Philippide, în ceea ce priveşte „valurile” de (re)populare dinspre sudul Dunării a teritoriului dacoromânesc, nefrecventabilă pentru mulţi din spirit… „patriotic”, să provoace blocajul psihologic la care ne-am referit, ca şi o adevărată frică faţă de philippidism. Fără să se mai ţină seama de precizări, esenţiale, ale autorului, privitoare în special la timpul în care s-au produs mişcările populaţiilor romanizate peste Dunăre, adică începând dintr-o epocă faţă de care nu contează falsa problemă a „dreptului primului ocupant”.

* Prag şi cheie de lectură. Pe coperta a IV-a a ediţiei recente din „Originea românilor” a fost reprodusă una din formulările ipotetice ale lui Philippide ce îl poate ajuta pe oricine să se lămurească cum vedea acesta lucrurile: „… românii trebuie să fi început a se scurge de pe teritoriile din dreapta Dunării pe cele din stânga ei încă de la începutul secolului al VII-lea, şi […] trebuie să fi continuat această scurgere până pe la întâia jumătate a secolului al XIII-lea incluziv”. 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi