N

G7 va impune noi sancțiuni contra Rusiei

N

sâmbătă, 26 aprilie 2014, 08:12
2 MIN
 G7 va impune noi sancțiuni contra Rusiei

\N

G7, grupul celor mai industrializate țări, s-a angajat să impună noi sancțiuni contra Rusiei în criza ucraineană, potrivit sâmbătă unui comunicat comun, în timp ce un înalt responsabil american a precizat că ele ar trebui să intervină de luni.

„Am convenit să impunem rapid sancțiuni suplimentare contra Rusiei”, se spune în acest comunicat publicat la Seul și citat de AFP.

Potrivit unui responsabil american sub acoperirea anonimatului, „fiecare țară va stabili ce sancțiuni specifice vrea să impună. Aceste sancțiuni vor fi coordonate și complementare, dar nu neapărat identice”.

„Sancțiunile SUA ar putea interveni de luni”, a precizat el.

„Având în vedere urgența de a garanta oportunitatea unui vot democratic pașnic și încununat cu succes luna viitoare la alegerile prezidențiale din Ucraina, ne-am angajat să acționăm de urgență pentru a identifica sancțiunile specifice și măsurile pentru costul acțiunilor Rusiei”, adaugă comunicatul G7.

Comunicatul salută „reținerea” cu care noul guvern de la Kiev a acționat împotriva bărbaților înarmați proruși care au ocupat clădiri guvernamentale din estul Ucrainei.

„În schimb, Rusia nu a luat nicio măsură concretă pentru punerea în aplicare a acordului de la Geneva”, deplânge comunicatul.

„Ea nu a susținut public acordul și nu a condamnat nici acțiunile separatiștilor care încearcă să destabilizeze Ucraina și nici nu i-a chemat pe militanții înarmați să părăsească pașnic clădirile guvernului pe care le ocupă și să depună armele”.

„În schimb, ea a continuat să exacerbeze tensiunile cu un discurs din ce în ce mai îngrijorător și manevre militare amenințătoare la granița Ucrainei”, adaugă comunicatul. (Agerpres)

Comentarii