Gafele verii la CSM Politehnica Iaşi continuă

joi, 06 iulie 2017, 01:43
4 MIN
 Gafele verii la CSM Politehnica Iaşi continuă

 După Tarşa şi Răuţă, echipa ieşeană îi pierde gratis pe Boiciuc şi Chelaru! Ftbaliştii puteau fi păstraţi lejer, cu salarii modeste, prin simple notificări, care trebuiau făcute până la finele lunii trecute. Bădic a fost rechemat la echipă

 
 Clubul ieşean l-a pierdut gratuit pe Alexandru Boiciuc, care a anunţat că va pleca, fiind nemulţumit de condiţiile oferite. CSM putea să-l aibă în continuare sub contract pe internaţionalul de tineret moldovean, pe un salariu modest, dacă acordul de colaborare din sezonul trecut era prelungit unilateral de către club până la sfârşitul lunii trecute!
Boiciuc nu a făcut ieri antrenament cu echipa şi a anunţat că va pleca din Iaşi, urmând ca agenţii lui, foştii jucători stelişti Sorin Paraschiv şi Valentin Badea, ultimul fiind fost fotbalist şi la Politehnica Iaşi, să-i caute echipă. “Îmi pare foarte rău că trebuie să iau această decizie, de a pleca de la Iaşi. Aici am crescut, aici m-am afirmat, aveam o mare sete de a mă impune în acest sezon. Din păcate, condiţiile care mi-au fost oferite au fost mult sub nivelul aşteptat. Joi sau vineri voi pleca din Iaşi, impresarii mei îmi caută echipă” a declarat atacantul care a punctat de două ori în Liga I în 20 de partide şi de 6 ori în prima ligă a Republicii Moldova, în 13 meciuri.
 
Boiciuc a avut în sezonul trecut un salariu de 2 000 de lei, pe care l-a păstrat şi după împrumutul la Milsami Orhei, clubul din Republica Moldova la care a jucat în acest an. CSM putea să-l ţină la Iaşi pe vârful în vârstă de 20 de ani, care are dublă cetăţenie, română şi moldovenească, cu un salariu asemănător şi în sezonul 2017-2018, printr-o simplă notificare, care trebuia făcută luna trecută. Şefii CSM nu au făcut însă pasul, astfel că au ajuns în situaţia de a negocia un nou contract cu jucătorul. Ieşenii susţin că, în cantonamentul de la Tiraspol, Boiciuc ar fi acceptat oferta făcută, salariu de 1 000 de euro, pentru ca odată întors la Iaşi să solicite o retribuţie de 2 000 de euro lunar. Varianta este dezminţită de fotbalist: “Nu vreau să discut despre sume, însă nu am fost înţeles bine. Cu bonusurile pe care le-aş fi primit pe vechiul contract ajungeam la cât mi-a oferit CSM pentru noul contract. Eu am cerut o mărire de salariu, conducerea mi-a zis că nu este de acord”.
Nu numai Boiciuc a anunţat că va pleca de la Iaşi, în aceeaşi situaţie fiind şi mijlocaşul Marius Chelaru (20 de ani). Fostul internaţional de juniori, care a evoluat sub formă de împrumut, în sezonul trecut, la Ştiinţa Miroslava, nu a fost de acord cu oferta Iaşului şi nu s-a antrenat nici el aseară. Şi la Chelaru contractul putea fi prelungit pe un salariu modest, 2 000 de lei lunar, printr-o notificare a clubului care trebuia făcută luna trecută.
Boiciuc şi Chelaru nu sunt primii jucători de mare perspectivă pierduţi gratuit în acest an de CSM Poli. Primul a fost Marian Târşa, plecat la FC Botoşani. Lui Târşa, care, fiind junior, avea un salariu de 400 de lei lunar, i s-ar fi putut prelungi contractul fie printr-o notificare, care trebuia făcută până la 31 decembrie 2016, când era accidentat, fie prin negociere directă, lucru care nu s-a întâmplat nici în mandatul fostului preşedinte, Florin Prunea, nici în mandatul actualului preşedinte, Adrian Ambrosie.
CSM a mai pierdut în această vară alţi doi jucători pe care antrenorul Flavius Stoican a spus că s-ar fi bazat, Alexandru Ţigănaşu şi Alexandru Răuţă. Ţigănaşu, privit de Stoican drept “unul dintre cei mai buni fundaşi stânga din România”, a fost pierdut pentru că nu i s-a notificat contractul până pe 30 iunie. Jucătorul, care ar fi încasat un salariu de 4 000 de euro lunar la CSM, a trecut la ACS Poli Timişoara, care-i plăteşte 5 000 de euro pe lună. Iaşul a ieşit şi în pierdere financiară din afacerea Ţigănaşu. A cedat pentru 4 000 de euro (un salariu la care a renunţat jucătorul pentru a deveni liber), un fotbalist pe care a plătit 30 000 de euro Astrei! Răuţă, trecut la FC Voluntari, a fost pierdut pentru că înţelegerea, care-i asigura un salariu de 4 000 de euro lunar, nu i-a fost prelungită unilateral de către club imediat după finalul sezonului 2016-2017.
Altfel, Ambrosie a anunţat rechemarea lui Bădic la echipă: “Flavius Stoican îl va evalua. Dacă va fi mulţumit de el şi vom ajunge la o nouă înţelegere, Bădic va juca în sezonul viitor la CSM”. Bădic are un contract de 3 500 de euro lunar şi nu este dispus să renunţe la mai mult de 500 de euro pe lună.

Ieri, CSM a oficializat prelungirea acordului cu Gabriel Bosoi, fotbalistul semnând un contract pe doi ani, perioadă în care va avea un venit minim de 3 000 de euro lunar.  

 

 

Comentarii