Gâlceava dintre fotbal şi rugby

Fotbalul şi rugbiul sunt sporturi apărute din acelaşi trunchi. Nu întâmplător, la început au fost denumite, în Anglia, la fel: football association (mai pe scurt şi mai pe americăneşte, soccer) şi football rugby. Istoria a pornit de la un elev de colegiu din localitatea Rugby, William Webb Ellis, după unii un ţăcănit, după alţii un geniu, care – la un meci de “football-football” – a luat mingea în braţe şi a tuflit-o în poartă. Unii au râs de isprava băietanului, alţii au luat-o în serios şi au inventat un nou sport. “OK, te duci matale cu mingea în braţe până în poartă, dar dacă faci asta, dă-mi voie să îţi aplic un placaj şi să te pun jos”. “Păi, până mă pui tu jos, eu pasez mingea la altul”. “Bun, o pasezi, dar n-ai voie să o pasezi decât înapoi. Dacă vrei s-o dai înainte, o faci cu piciorul”. “Păi aşa, ne întoarcem la fotbal şi n-am făcut nicio brânză”. “Nu ne întoarcem la niciun  fotbal, fiindcă îţi fac mingea aia ţuguiată şi te mai văd eu cum o pasezi cu piciorul”. Ei şi uite aşa, din vorbe în vorbe, s-a născut un sport foarte mult diferit de fotbal şi niciun neofit nu şi-ar putea imagina că aceste două sporturi au origini comune.

Dat fiind că folosesc ambele terenuri mari, în aer liber, fotbalul şi rugbiul, mai ales oamenii de fotbal şi oamenii de rugby s-au înţeles de minune. Deşi suporterii diferă esenţial. Fotbalul prinde imediat, te face să-l îndrăgeşti la prima vedere prin dinamismul său, iar prin răspândirea care a căpătat-o a devenit cel mai pretabil la surprize dintre toate sporturile de echipă. La fotbal, Honduras poate bate o dată Brazilia, iar România poate umili Germania, însă la rugby trebuie să fii nebun să-ţi imaginezi că echipa Germaniei (spre exemplu) poate înghiţi mai puţin de 80 de puncte de la Noua Zeelandă. Microbiştii civilizaţi de fotbal respectă rugbiul, dar nu prea îl agreează. Ei se plictisesc de regulamentele relativ stufoase, căznindu-se să le priceapă, nu înţeleg de ce se aliniază jucătorii la tuşe şi de ce aceste aruncări de la margini (cât de simple sunt “auturile” lor!) sunt apanajul compartimentului greu, nu ştiu cum se curăţă la grămadă şi nu agreează desele întreruperi. “Rugbiul îmi place doar când explodează linia de treisferturi”, a spus odată un iubitor de fotbal şi nu oricine, regretatul nea Vania Chirilă, iar când a fost întrebat de un şugubăţ ce înseamnă linie de treisferturi, răspunsul a fost dezarmant: “aia care înscrie eseurile”. Nu cunosc decât un singur sport care n-a fost comentat niciodată la TV de Cristian Ţopescu: sportul cu balonul oval. Dacă mai doriţi un exemplu, îl putem oferi din curtea proprie: la “Monitorul” şi apoi “Ziarul de Iaşi” au scris doar şase redactori despre rugbiul local. Doi dintre ei s-au înhămat la lucru de plăcere, ambii au jucat sportul acesta la viaţa lor. Ceilalţi patru au strâmbat din nas la început, dar au început să îndrăgească acest sport. Subsemnatul face parte din ultima categorie.

La Iaşi, rugbiul şi fotbalul au făcut întotdeauna casă bună. Cu mulţi ani în urmă, Gigi Drobotă şi ceilalţi rugbişti ieşeni jucau meciurile din primul eşalon în deschiderea partidelor de fotbal, iar galeriile ieşene ale vremii îşi făceau încălzirea la rugby, reuşind să se împrietenească cu acest sport mai “Oblio”. Baza Tineretului de pe Abator a fost oferită fotbalului, dar se jucau duium de dispute rugbistice pe câmpul Aviaţiei. “Tempi passati?” Iată şi timpuri mai recente: în 2002-2004 stadionul ce poartă numele unui fost fotbalist, Emil Alexandrescu, a găzduit trei meciuri internaţionale de rugby, sub patronajul unui primar cu o pasiune imensă pentru fotbal: Gheorghe Nichita. Dreptu-i că pe atunci, echipa Iaşului, regretata Politehnica, se căznea prin eşaloanele inferioare în timp ce, acum, CSMS Iaşi trage la o premieră istorică europeană. La fel de dreptu-i că gazonul de pe stadionul din Copou arată groaznic pe vremea asta, dar de acest lucru nu este vinovată Federaţia Română de Rugby, ci tot căprăria organizatorică ieşeană. Şi tot la fel de dreptu-i că, urmaşul (încă) prezumtiv al lui Nichita, glisantul  Mihai Chirica, face declaraţii de dragoste rugbiului şi se face că uită de Regele Fotbal, stârnind prin ricoşeu o aversiune a suporterilor CSMS pentru rugby, aversiune care nu şi-ar avea rostul nici acum, când vârful de lance al fotbalului este un bucureştean, Florin Prunea.

Pe vremea acelor meciuri de rugby din 2002-2004, ziarul nostru făcea o campanie pentru aducerea permanentă a meciurilor naţionale de rugby la Iaşi. În 2003, după meciul cu Spania, atmosfera senzaţională creată de publicul ieşean echipei naţionale a născut un titlu: “Iaşul este raiul rugbiştilor”. Chiar dacă vor fi ieşeni care îşi vor susţine echipa de fotbal în importantul meci de la Piteşti, cu Steaua (sau vor susţine FCSB?), vor fi destui concitadini care vor rămâne acasă, din motive subiective sau obiective. Sperăm că aceia care vor urca Copoul la vremea prânzului să recreeze “raiul rugbiştilor” într-un meci oficial, deloc uşor, cu Rusia. Sau, cumva, există ieşeni care, de dragul echipei de fobal, să facă un iad “stejarilor” noştri? Să sperăm că atât amatorii de fotbal, cât şi cei de rugby vor putea să sărbătorească sâmbătă seară două rezultate excelente şi să uite de o gâlceavă creată artificial, din afara sportului!