GALERII FOTO: Nu ratați Festivalul Turcesc şi cel al Multiculturalităţii din Copou!

vineri, 07 iulie 2017, 13:25
1 MIN

Începând de astăzi şi până duminică ieşenii pot dansa pe ritmuri turceşti, pot învăţa despre tradiţiile poporului turc, dar pot vedea şi care sunt portul popular şi mâncărurile tradiţionale ale mai multor popoare la Festivalul turcesc şi la cel al Multiculturalităţii.

Festivalul Turcesc şi Festivalul Multiculturalităţii se desfășoară începând de astăzi, 7 iulie, şi până duminică, 9 iulie, în intervalul orar 10.00-20.00, în Parcul Expoziţiei din Copou.

GALERIE FOTO I

GALERIE FOTO II

Prezentat de către organizatori ca fiind „un spectacol unic în România”, Festivalul Turcesc şi cel al Multiculturalităţii aduc la Iaşi muzică, dansuri şi tradiţii de pretutindeni. Cei care ajung în Parcul Expoziţiei pot participa la diferite reprezentaţii artistice şi pot vizita standuri în care participanţi din mai multe ţări vor expune costume, obiecte şi mâncăruri tradiţionale.

Evenimentul este organizat de Fundaţia Tuna, împreună cu Şcoala Gimnazială Internaţională Spectrum din Iaşi şi Lumina Educational Institutions. Fundaţia Tuna a mai organizat la Bucureşti Festivalul Multiculturalităţii la mijlocul lunii mai.

Comentarii