Gânduri la început de an

În noiembrie trecut, poporul a decis că România trebuie să se schimbe, dacă vrea să mai joace un rol în lumea de mâine. Poporul acesta minţit şi manipulat, ce părea că s-a masificat la comanda mafiei roşii, a semnalat că e viu şi nu lipsit de viziune. Cei minţiţi s-au săturat să mai fie masa de manevră a foştilor comunişti. Cei umiliţi au transmis mesajul necontrafăcut că ştiu să-şi folosească votul. Cei manipulaţi cu argumente pseudo-religioase, puse în undă de un nefericit tandem format din pesedişti şi unii precucernici (?) au înţeles că e o blasfemie să te foloseşti de numele Domnului ca să perseverezi să minţi. Cred că această trezire, pentru unii miraculoasă, pentru alţii, logică, este adevărata noastră lecuire de seducţia comunistă. Nu e nimic întâmplător (doar pesediştii au fost debusolaţi), că tinerii au strigat, la fel ca în anul 1990, în Piaţa Universităţii ori la mineriade: "Jos comuniştii!" Imnul golanilor a făcut carieră, împlinindu-şi menirea. Nici sloganul: "România, trezeşte-te!" nu a fost întâmplător. Românilor le-au trebuit 25 de ani ca să înţeleagă adevărul că nu poţi construi viitorul cu vechea gardă comunistă. Le-au spus în clar: "Lăsaţi-ne!; am văzut de ce sunteţi în stare; e timpul să ne separăm de voi". Şi s-au separat. Nici o victorie a unui candidat din ultimii 25 de ani nu a fost mai clar proiectată spre viitor decât cea din 16 noiembrie. Toate calculele au fost răsturnate de voinţa unui popor care ne-a spus că îşi doreşte cu adevărat schimbarea în bine.

Adevărul istoric s-a răzbunat pe cerberii contrafacerii lui. Să recunoaştem că şi istoricii oneşti au lucrat pentru această limpezire. Nu a fost miracol faptul ca un neamţ pământean să fie ales preşedinte, ci o trezire şi o răzbunare pe cei care doar s-au folosit de numele de român pentru a-l batjocori. Pentru exactitate istorică, reamintesc faptul că am mai avut o schimbare în anul 1996, care nu a confirmat. Beneficiarii ei au eşuat. A fost însă un exerciţiu din care poporul a înţeles că nu te poţi aştepta la fapte mari de la oameni nevolnici. A revenit Iliescu, tot pe un vot popular, care exprima însă o desperare, nicidecum o sperare (doar era cel mai nefericit semnal al stagnării). Era şi un semn al răzbunării împotriva celor care au promis disproporţionat. Puţini au înţeles atunci această subtilitate a cugetului popular.

Am intrat în noul an şi într-un nou ciclu al istoriei noastre. Nu doresc să dau o dimensiune mistică speranţei că ţara îşi va găsi, în fine, direcţia. Preşedintele Klaus Iohannis ştie câte aşteptări s-au investit în această schimbare şi câte sarcini decurg de aici. Ţara e rău croită în prea multe materii. Românii au învăţat din înfrângerile lor succesive şi nu au mai votat cu oamenii trecutului. Oamenii învăţaţi speră ca inteligenţa lor să fie folosită cu adevărat. Oamenii învinşi de un sistem corupt şi ineficient speră să-şi regăsească demnitatea. Românii migratori speră să se poată întoarce într-o ţară în care munca lor să nu mai fie batjocorită. Iar toţi speră ca, în fine, energiile vii să poată lucra pentru viitor. Cred că această schimbare întoarce o filă a istoriei şi ne îndreaptă, pentru prima dată în ultimul sfert de veac, spre viitor. România lucrului bine făcut. Câte provocări benefice nu cuprinde această propoziţie! Dar şi câte capcane! Cine va face o altă Românie? Un preşedinte, oricât de bine intenţionat ar fi, nu poate clinti o ţară din inerţiile ei mai vechi şi mai noi, decât împreună cu oamenii. Dacă vom rămâne în cultura orientală a cârtelii, dacă nu vom înţelege că noi înşine avem a ne schimba, printr-o altă cultură, a respectului de sine, prin muncă, lege şi economie, adică prin schimbarea rânduielilor, atunci nimeni nu ne va face această lucrare şi vom rata întâlnirea cu istoria. Vor fi destui profeţi ai trecutului recent, ai stagnării orientale ori autosuficienţei patriotarde, ai neadecvării noastre la canonul occidental, ai flagelării Ortodoxiei de către celelalte culte, ai izolării în interstiţiul răsăritean. Vor apărea profeţi care să ne spună că ne-am vândut străinilor, că neamţul tot neamţ, că ştim noi mai bine cum să ne rânduim etc. Oculta comunistoido-patriotardă vadimisto-becalistă (posibil şi alte întruchipări sinistre) se va da de ceasul morţii. Se vor activa frustraţii intelectuali, patrioţii lucrativi, zvonacii şi provocatorii. Vor şi interese externe (sau mai ales externe) care îi vor alimenta cu teme, frici istorice şi fonduri pe măsură.

Avem atâtea lucruri bune de făcut în România, că nimeni nu se va plictisi. Va trebui să începem prin a reflecta cu folos la înţelesul adânc al unui adagiu străvechi şi autohton: cu o rândunică nu se face primăvară! Doar împreună putem schimba în bine România, valorificând acest uriaş val de speranţă a oamenilor care au decis să încheie cu trecutul recent, optând pentru un "om nou la vremuri noi". Am mai avut asemenea iluminări în istorie, cărora le datorăm faptul că nu am fost doar obiect al istoriei, ci şi subiect al ei.

Începem un an nou şi sper să deschidem o nouă pagină din cartea istoriei noastre. Să privim cu încredere în viitor şi să lucrăm împreună pentru ca speranţa să se convertească în faptă. Doar aşa vom putea face din România o ţară în care să merite să trăieşti.

Mihai Dorin este istoric şi publicist