Grapinizer – site-ul care vă „corectează” textele după modelul Maria Grapini

joi, 23 iulie 2015, 10:32
1 MIN
 Grapinizer – site-ul care vă „corectează” textele după modelul Maria Grapini

Zilele acestea a apărut pe internet „Grapinizer”, un site care îţi modifică textul, pune virgule în plus şi greşeli gramaticale sau elimină spaţii după semnele de punctuaţie.

„Grapinizer. Un proiect european. Învăţăm să scrim împreună. Singura unealtă care îţi grapinizează textele”, se arată în prezentarea site-ului. Proiectul online face referire la europarlamentarul Maria Grapini, care a fost taxat de multe ori pentru greşelile de scriere de pe contul său de Facebook. Aceasta s-a scuzat spunând că scrie de multe ori după activitatea din Parlamentul European şi este foarte obosită.

AICI PUTEŢI SCRIE UN TEXT CARE VA FI "CORECTAT" (grapinizer.com)

„Staţi liniştiţi, că am fost olimpică la Limba Română. Problema mea este următoarea: eu scriu noaptea, în avion sau în maşină. Cei care nu sunt convinşi pot să facă oricând cu mine test de gramatică. Eu am fost un copil bun la învăţătură de la clasa I până la facultate. (…) Eu niciodată n-am analizat gramatical un text pus pe Facebook. Facebook-ul a fost inventat pentru altceva, pentru o relaţionare, dacă vreţi. Problema mea este de ceea ce scriu acolo ca şi conţinut ”, a declarat Maria Grapini într-un interviu.

După ce zilele trecute le-a urat prietenilor de pe Facebook o „duminecă relaxantă” şi a spus că florile „înfrumuseţesc” casa, europarlamentarul a primit un mail de la o tânără aboslventă de Jurnalism.

greatnews.ro
 

Comentarii