Hoţ de buzunare, capturat în Copou de un călător cu simț civic din autobuz

luni, 05 decembrie 2016, 02:52
1 MIN
 Hoţ de buzunare, capturat în Copou de un călător cu simț civic din autobuz

Un ieşean a oferit o lecţie pentru cei indiferenţi la ce se întâmplă în jurul lor.

Vineri, un călător dintr-un autobuz aflat în Copou a prins un hoţ pe care îl observase că a sustras un telefon mobil din geanta unei studente. După ce l-a prins, ieşeanul curajos a sunat la 112, iar un echipaj de poliţie a fost trimis la faţa locului. După ce l-au identificat, poliţiştii s-au mirat când au văzut că hoţul are vârsta de 61 de ani. „Poliţiştii Secţiei 2 Iaşi au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 44 de ani despre faptul că a reţinut o persoană care ar fi sustras un telefon mobil. De­plasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Iaşi, care se deplasa cu un mijloc de transport în comun, pe bulevardul Carol I, ar fi sustras de la o tânără un telefon mobil, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 300 lei. Telefonul a fost recuperat şi predat părţii vătămate“, a precizat Adina Rusu, din cadrul Poliţiei. Oamenii legii au deschis în acest caz un dosar penal pentru infracţiunea de furt calificat şi au extins cercetările asupra hoţului.

Comentarii