Ieşenii plătesc credite pentru şpaga primarului: Eforturi pentru deblocarea finanţării proiectului vămuit de Nichita

marți, 15 decembrie 2015, 02:55
2 MIN
 Ieşenii plătesc credite pentru şpaga primarului: Eforturi pentru deblocarea finanţării proiectului vămuit de Nichita

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) vrea deblocarea rambursărilor pe proiectele unde finanţarea a fost blocată din cauza anchetelor penale.

La Iaşi, în atenţia DNA sunt şase proiecte, dar numai în cazul Sistemului de Management al Traficului a fost pusă în mişcare acţiunea penală, lucru care a dus la blocarea fondurilor. În acest dosar, primarul suspendat Gheorghe Nichita este arestat preventiv şi este acuzat că ar fi cerut o mită de 1,5 milioane euro pentru atribuirea lucrărilor de execuţie. Finanţarea pe proiect a fost sistată în martie 2015, iar municipalitatea a fost nevoită să apeleze la un împrumut (30 milioane lei) pentru a finaliza lucrările. Valoarea totală a proiectului se ridică la 87,8 milioane lei (inclusiv TVA).

Primarul interimar Mihai Chirica a susţinut ieri că a avut o discuţie cu ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, iar aceasta din urmă a dat asigurări că vor fi deblocate astfel de proiecte. „A înţeles faptul că toate proiectele care sunt vizate de restricţii de finanţare din cauza unor anchete DNA sau alte parchete trebuie finanţate până la capăt, sumele să fie rambursate pentru că nu poate plăti comunitatea greşelile unor persoane indiferent dacă ei sunt conducători de instituţii, angajaţi sau persoane juridice care colaborează cu acele instituţii pentru că nu suntem noi un caz izolat, sunt zeci şi zeci de proiecte care au blocate finanţarea din cauza anchetelor, a declarat Chirica.

El a precizat că Răducu a solicitat de la Ministerul Dezvoltării inventarierea acestor proiecte şi, ulterior, să fie făcuţi paşi necesari pentru deblocarea lor. Referitor la stadiul proiectelor europene la Iaşi, primarul interimar a menţionat că „toate proiectele sunt în faza de finalizare”.

Deocamdată, municipalitatea nu a dat publicităţii informaţii actualizate privind gradul de absorbţie înregistrat la Iaşi. 

Comentarii