Ieşim şi noi din 92?

Spunea recent Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, că în timp ce societatea românească trăieşte în 2016, statul român, din punctul de vedere al oamenilor care-l servesc şi al procedurilor, a rămas cam la nivelul anului 1992.

Bun, asta parcă simţim cu toţii de multă vreme, dar e bine c-o spune şi cineva aflat acum la vârful administraţiei, cineva care, spre deosebire de noi, are momentan şi putere de decizie, atâta cât are.

Dar nici asta nu ne încălzeşte prea mult. Mandatul domnului Ghinea, dimpreună cu al guvernului din care face parte, e limitat de alegerile din toamna-iarna acestui an. Prin urmare, chiar dacă ar avea toată voinţa din lume, tot n-ar putea schimba mare lucru din funcţionarea statului. În plus, actualul guvern, de ale cărui bună credinţă şi bune intenţii încă nu am motive să mă îndoiesc, e din afara sistemului nostru politic, miniştrii şi decidenţii de vârf nefiind membri de partid. Or, cel mai probabil, odată cu alegerile de la sfârşitul anului, establishmentul politic îşi va reintra în drepturi şi dacă nu se întâmplă vreo revoluţie la vot, va continua să facă ceea ce ştim deja că fac de prin 1990 încoace: ocupă structurile statului şi le exploatează cât pot, înlocuind doar, prin rotaţie, oamenii care-l servesc, păstrându-l intact în funcţionarea lui debilă şi păguboasă pentru toţi ceilalţi.

Şi asta e de fapt miza acestui an de care ar trebui să fim conştienţi cât mai mulţi dintre noi. Lăsăm din nou statul în postura de vacă de muls pentru sistemul nostru politic aşa cum îl ştim, sau facem cumva să ne asigurăm că schimbarea lui va continua şi după alegeri?

Aşa cum stau lucrurile acum, şansele sunt destul de mici, dar să nu disperăm.

Dinspre PSD, care în acest moment e campionul sondajelor, speranţele într-o schimbare reală sunt ignorabile. Prin tradiţie, oameni şi structură, PSD e un partid de tip căpuşă pe spinarea statului. Fură cât poate când e la putere şi mai aruncă ceva resturi şi la alţii pe care şi-i asigură ca votanţi pentru ciclul electoral următor. De aici şi succesul lui cvasi-constant. PSD stă pe un electorat captiv, undeva între 30 şi 40 la sută din populaţie, funcţie de context, şi n-are niciun motiv să-l piardă reformând sistemul (de altfel nici măcar nu mai mimează aşa ceva, dimpotrivă).

Să vedem atunci de unde s-ar putea ivi vreo speranţă.

După părerea mea, dacă e să avem şanse la o reformă serioasă a statului, care până acum s-a confundat cu sistemul politic, acestea ţin de cum va arată PNL până la alegeri şi de cum se vor aşeza relaţiile dintre liberali şi USR, partidul lui Nicuşor Dan. Premisele sunt încă proaste. PNL tocmai a scos pe piaţă un sondaj în care ţine coada sus cu peste 30% din intenţiile de vot, şi în care USR-ului nu i-au găsit mai mult de 4 procente. Semnalul e clar: nu prea avem ce discuta cu piticii lui Nicuşor, suntem pe cai mari, nu chiar armăsari ca ai PSD, dar nici prea departe. Altă premisă proastă: leadershipul partidului e la fel de debil, imobil şi necreativ. Conducerea PNL pare decisă să repete greşelile trecutului ei recent, de la alegerile locale, pe care le consideră, în răspărul evidenţei, un adevărat succes.

A treia proastă premisă: mai sunt vreo trei luni până la alegeri şi PNL n-a ieşit nici măcar cu o idee majoră despre o viitoare guvernare. Nu că PSD ar fi ieşit, dar ei nici n-au nevoie de aşa ceva ca să câştige. Cu ce speră liberalii să convingă un electorat care li se scurge printre degete de la o zi la alta, că merită să iasă la vot pentru a-i aduce la putere? Daţi-mi un singur exemplu de promisiune serioasă şi credibilă şi înclin steagul. Chiar cred liberalii că voturile anti-sistem de la locale, nu foarte multe, e drept, dar mai multe decât s-ar fi aşteptat oricine, au fost doar un accident?

Alegerile din toamnă-iarnă vor fi decise de electoratul anti-sistem, care e în esenţă un electorat anti-stat-prost-şi-corupt. Dacă electoratul ăsta iese la vot, aşa cum stau lucrurile acum, pierde PNL. Dacă nu iese, câştigă PSD.