(IMAGINI) Expoziţia de gravuri originale „Rembrandt”, la Muzeul „Vasile Pogor” din Iaşi

joi, 20 noiembrie 2014, 14:38
2 MIN
 (IMAGINI) Expoziţia de gravuri originale „Rembrandt”, la Muzeul „Vasile Pogor” din Iaşi

La Iaşi au fost expuse peste 70 de gravuri originale aparţinând artistului olandez Rembrandt.

GALERIE FOTO I

Muzeul Literaturii Române Iaşi a prelungit perioada de vizitare a expoziţiei de gravuri originale Rembrandt de la muzeul „Vasile Pogor”. Astfel, expoziţia va putea fi vizitată până la data de 30 noiembrie.

GALERIE FOTO II

Prezenţa în premieră a expoziţiei de gravuri originale Rembrandt la Iaşi a înregistrat un succes considerabil, cu ecouri în numeroase medii. Expoziţia a fost vizitată, până acum, de un public numeros care a apreciat iniţiativa Muzeului Literaturii Române Iaşi de a prezenta la Iaşi „Scenele biblice”, aşa cum au fost ele imaginate de Rembrandt. De asemenea, campania neconvenţională de promovare „Alege Rembrandt”, în derulare, a atras un număr mare de vizitatori.

Prin prelungirea perioadei de vizitare, organizatorii doresc să ofere şansa unui număr cât mai mare de vizitatori de a se bucura de expoziţia care de obicei se regăseşte în marile galerii ale lumii. Costul unui bilet pentru adulţi este 20 lei, iar studenţii şi grupurile formate din mai mult de zece persoane beneficiază de reducere, preţul biletului fiind 15 lei. De asemenea, elevilor, pensionarilor şi persoanelor cu dizabilităţi li se acordă reducere, biletul în acest caz fiind 10 lei.

Expoziţia de gravuri originale Rembrandt cuprinde peste 70 de lucrări reprezentând „Scenele biblice” şi poate fi vizitată la muzeul „Vasile Pogor” de marţi până duminică, în intervalul orar 10-17:00.

Comentarii