Cocktail distrugător: viteză şi alcool

IMPACT FATAL. Au condus cu viteză spre moarte la Mironeasa (IMAGINI ŞOC)

luni, 22 septembrie 2014, 01:56
3 MIN

Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă seară pe raza localităţii ieşene Mironeasa.

Două persoane de 31, respectiv 34 de ani şi-au pierdut viaţa după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, vinovat de producerea accidentului ar fi Marinel I., de 35 de ani, şoferul maşinii în care se aflau cele două persoane decedate. Există bănuială că acesta ar fi fost băut în momentul tragediei, însă până ieri după-amiază nu erau rezultate ale unor teste de sânge.

În ceea ce priveşte circumstan­ţele în care s-a petrecut evenimentul rutier, poliţiştii au mai arătat că în maşina morţii, un Mercedes Vito, se aflau cinci persoane care mergeau de la Mironeasa către Ha­dâmbu. „Pe fondul vitezei excesive, şoferul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, după care a intrat cu maşina în­tr-un copac“, a precizat Anca Vîjiac.

Pe lângă cele două persoane decedate, au mai fost rănite grav alte două persoane, printre ca­re şi şoferul. Un echipaj SMURD i-a transportat pe răniţi la spital. Unul dintre aceştia a refuzat să fie preluat.

„Din accidentul de la Mironeasa au supravieţuit trei persoane, însă doar două dintre ele au fost preluate de echipajul SMURD, cealaltă refuzând să meargă la spital. Cele două victime au acelaşi nume de familie. Bărbaţii sunt policontuzionaţi, li s-au recoltat probe biologice pentru testarea alcoolemiei. Ambii au declarat că nu conduceau maşina, însă noi credem că şoferul autoturismului este pacientul în vârstă de 35 de ani care prezenta o fractură de claviculă, una de omoplat şi un traumatism cranio-cerebral. Pa­cientul a fost transferat la Spi­ta­lul de Neurochirurgie şi se află în afara oricărui pericol. Cel de-al doilea pacient, în vârstă de 25 de ani, era policontuzionat însă a mers la domiciliu“, a spus prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD.

Un alt accident rutier, de această dată uşor, a avut loc ieri dimineaţă, la Schitu Duca. „Di­mineaţă, la ora 6.00, un echipaj SMURD s-a deplasat la Schitu Duca. Au fost găsiţi doi bărbaţi po­licontuzionaţi, însă şi de data aceasta ambii au negat că s-ar fi aflat la volanul autoturismului. Victimele au ajuns la noi, în Uni­tatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon“ şi li s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Unul dintre pacienţi care prezenta câteva contuzii minore a plecat acasă, iar celălalt, în vârstă de 28 de ani, care prezenta o fractură deschisă de gambă, a fost internat şi operat în secţia de Ortopedie“, a spus prof. dr. Diana Cimpoeşu.

Ionuţ BENEA, Iulia CIUHU

Comentarii