Impactul activităţilor extracurriculare în dezvoltarea personalităţii elevilor din învăţământul primar

duminică, 20 august 2017, 10:53
4 MIN
 Impactul activităţilor extracurriculare în  dezvoltarea personalităţii elevilor din învăţământul primar

PROF: MIHAELA OBREJA
SCOALA GIMNAZIALĂ OTILIA CAZIMIR IAȘI

 
 
Desfășurarea procesului instructiv-educativ constă în îmbinarea activităţilor şcolare cu activităţi extracurriculare ce au numeroase valenţe formative, permițând manifestarea creativităţii întregului grup de elevi, a relaţiilor creative, astfel învățătorul putându-și afirma spiritul inovator, creativitatea didactică, totodată atrăgându-i si pe elevi.
Dezvoltarea personalității elevilor este preocuparea primordială a învățătorilor în scopul modelării întregii activități psihice a elevilor și a conduitei acestora conform cerințelor societății în care se trăiesc.
Activităţile extracurriculare  sunt activităţi complementare activităţilor de învăţare realizate în clasă, urmăresc lărgirea şi adâncirea informaţiei, cultivă interesul pentru diferite ramuri ale ştiinţei, atrag individul la viaţa socială, la folosirea timpului liber într-un mod plăcut şi util, contribuind la formarea personalităţii. În acest sens şcoala trebuie să fie deschisă spre  acest tip de activitate care îmbracă cele mai variate forme.
În cadrul acestor activități elevii deprind folosirea diverselor surse informaționale, se autodisciplinează învață să învețe, iar cadrul didactic poate să le influențeze dezvoltarea, să-i pregătească pentru viață.
Aceste activități au ca scop dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate în conținut, cultivarea interesului pentru activități socio-culturale, oferirea de suport pentru reușita școlară în ansamblul ei.
Astfel, vizitele la muzee, monumente și locuri istorice, case memoriale au oferit elevilor prilejul de a observa obiectele și fenomenele în starea lor naturală,  operele de artă originale, momentele legate de trecutul istoric local, național,ceea ce a ușurat procesul formării reprezentărilor despre acestea.
 
 
 
 Vizită la Cetatea de Scaun Suceava
 
Vizionarea spectacolelor de teatru pentru copii, au stimulat și orientat copiii spre aceste domenii de activitate.
Excursiile și taberele școlare au contribuit la îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre frumusețile țării,respectul pentru frumusețile naturii ,artă și cultură.
 
 
Am constatat că  aceste activităţi au îmbogăţit cunoştinţele elevilor despre viaţa plantelor şi a animalelor, dar au încurajat şi exprimarea liberă a copiilor în afara clasei .  Ei  pot reprezenta cu mai multă creativitate realitatea atunci când desenează, modelează sau au de alcătuit scurte texte .
Serbările școlare marchează evenimente importante din viața școlarilor. Aceste activități constau în dezvoltarea artistică a copiilor dar și într-o atmosferă de sărbătoare instalată cu acest prilej.
Am realizat astfel de activități cu ocazia zilei de 1 Decembrie, a Crăciunului,  și la sfârşit de an şcolar, oferindu-le elevilor posibilitatea de a se exprima liber oral ,în scris sau prin muzică.
 
 
Concursurile sunt forme competiţionale de activitate extraşcolară, organizate pe diferite teme.Am organizat la nivel de şcoală concursuri de matematică, de limba română, de creaţii artistice, de desen, între clase paralele , dar am participat şi la  concursuri  județene  de creatii plastice,unde am obținut  multe premii .De asemenea un impact foarte mare in rândul elevilor l-a avut concursul de biciclete, role , trotinete, pe care l-am oganizat in cadrul școlii in parteneriat cu Poliția Rutieră Iași
 
În şcoala noastră toate cadrele didactice sunt extrem de preocupate atât de desfășurarea activităților școlare căt și a celor extrașcolare, acestea ducând la dezvoltarea gândirii critice,la stimularea implicării viitorilor adolescenți/tineri în luarea deciziilor, în asumarea responsabilităților sociale,astfel realizându-se o legatură între latura cognitivă și cea comportamentală.
Consider că în orice şcoală cadrele didactice trebuie să  promoveze activităţile extracurriculare, stimulând astfel inventivitatea şi creativitatea elevilor.De aceea, în acest an şcolar  când am coordonat clasa I am încercat  să realizez un echilibru între activităţile şcolare şi cele extracurriculare.
În concluzie, activitățile extrașcolare au un caracter interdisciplinar, oferă cele mai eficiente modalități de formare a caracterului copiilor încă din clasele primare deoarece sunt factorii educativi cei mai apreciați și mai accesibili  sufletelor acestora.
 
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii