De Business

Punem punctul pe știi

Înghesuială la gadgeturi aflate la promoţie la un magazin din Iaşi

Ieşenii au venit în număr mare la redeschiderea magazinului Media Galaxy din centrul comercial Felicia.

sâmbătă, 04 iulie 2015, 01:50
2 MIN

Zeci de ieşeni au luat ieri cu asalt de la primele ore ale dimineţii centrul comercial Felicia din Baza 3. Redeschiderea magazinului Media Galaxy a reaprins interesul pentru tehnologie al ieşenilor. Şi spre prânz magazinul era încă plin de clienţi.

În doar câteva minute, ieşenii au trecut cu repeziciune de la o coadă la alta. Laptopurile, telefoanele inteligente şi alte gadgeturi expuse la preţ promoţional au „dispărut” subit de pe rafturi, iar în zona casieriilor era mare aglomeraţie la doar câteva minute de la deschidere. La eveniment a participat şi omul de afaceri Dan Ostahie, patronul grupului Altex, din care face parte Media Galaxy. Şeful companiei a cheltuit în ultimele două săptămâni 500.000 euro în reamenajarea magazinului Media Galaxy din Baza 3, fiind cea mai mare investiţie a societăţii Altex România în partea de Nord-Est a ţării. Ieri dimineaţa, cu jumătate de oră înaintea redeschiderii magazinului, ieşenii amatori de reduceri s-au aşezat organizat la coadă în faţa porţilor de acces. Mai toţi parcurgeau cu minuţiozitate oferta din catalogul Media Galaxy şi îşi pregăteau „traseul” printre standuri.

Unii trecători, care nu ştiau de promoţii, intrau imediat în „horă” la aflarea veştilor privind promoţiile puse la bătaie. La ora 9, când reprezentanţii Media Galaxy au ridicat grilajele şi au permis intrarea în magazin, ieşenii s-au îngrămădit pentru a pune mâna pe măcar unul din produsele aflate la ofertă. Însă, faţă de alte evenimente de acest gen, când ieşenii aproape se călcau în picioare pentru promoţiile puse în joc de supermarketuri, de această dată, inaugurarea nu s-a lăsat cu incidente.

Laptopurile, telefoanele de ultimă generaţie dar şi routerele au fost principalele produse „ochite” şi ulterior acontate de către ieşeni. Pentru a marca redeschiderea magazinului, Media Galaxy pregătise o ofertă dedicată: smartphone-uri de la 99 de lei, televizoare LED TV Smart de la 1.199 de lei, laptop-uri de la 599 de lei sau tablete de la 179 de lei. Reduceri semnificative erau şi la electrocasnicele mici, de până la 70%, dar şi la aragazuri, aparate frigorifice şi maşini de spălat. Unii cumpărători cărau spre casierie două sau chiar mai multe laptopuri ori alte produse cu preţ promoţional. Au fost şi destui ieşeni care au profitat de redeschiderea Media Galaxy pentru a-şi cumpăra şi tigăi, pe lângă deja nelipsitele gadgeturi.

Potrivit informaţiilor date publicităţii de Altex România, magazinul din Baza 3 devine cel mai inovator show room deţinut de companie în zona Moldovei, care oferă peste 2.000 de metri pătraţi de spaţii de demo şi peste 15.000 de produse. Media Galaxy din „Felicia” are cel mai însemnat trafic dintre magazinele din Moldova aflate în portofoliul companiei, realizând o cifră de afaceri de peste 700.000 de euro pe lună.

 

 

Comentarii