Între panică şi euforie (II)

Deja puterea aparţine preponderent băncilor centrale şi a fost dobândită nedemocratic, deja ele manipulează şi pieţele şi statele. Transparenţa deciziilor lor, care deţin monopolul monetar, tinde spre zero. Elitismul demonstrat şi eficacitatea lor stârnesc deja îngrijorări.

Şi totuşi ne-am afundat în cea mai teribilă criză din ultimii 80 de ani. Dl Croitoru afirma corect că morala este în centrul sistemului economic. Îmi poate arăta cineva unde este ea în cadrul sistemului actual şi al ”structurii de guvernanţă” propuse? Se ştie că nu mai putem avea intimitate, că tehnologia începe să permită unui Big Brother accesul la toate informaţiile care ne privesc. Se doreşte un Big Brother monetar, care ar putea fi foarte eficient şi raţional prin ”manipularea vicleană” (Mandeville”) a dorinţelor, chiar euforice, ca şi a fricilor, chiar panicarde. Să recapitulăm: avem de-a face cu un proiect nedemocratic, netransparent, imoral, manipulator şi foarte eficient. Mă tem că, aşa cum merg lucrurile, ”ultimul reglementator” nu va fi piaţa, ci o bancă. Asta e o gândire de tip George Soros. Qui prodest?

De aceea vin şi zic: fluctuaţiile economice nu sunt produsul naturii umane, ci al naturii umane căzute, al omului care nu ştie cine este, care şi-a pierdut verticalitatea, deci reperele şi sensul. Dacă omul s-ar respecta pe sine ca cel-care-este, perlă a creaţiei în toate civilizaţiile şi nu doar ”mână de lucru”, sau ”forţă de muncă”, sau ”consumator” sau ”client” sau ”capital uman” şi ar fi respectat ca atare şi de către cei-mai-egali dintre noi, fluctuaţiile ciclice s-ar îndulci până la dispariţie, iar creşterea continuă a bunăstării tuturor ar fi posibilă. ”Homo oeconomicus” a uitat măsura, şi-a abandonat conştiinţa şi suferă desigur întreaga rasă umană.

Oricâte inginerii sociale s-ar elabora în retortele unor cabale plutocrate, incertitudinea rămâne, din fericire paradoxal, iar spiritualitatea adevărată mă tem că nu e cea pe care autorul o desemnează prin thymos, şi nici raţionalitatea, care înseamnă ”a calcula”, înţelesul său originar fiind departe de cel de ”zeiţă” pe care i l-au conferit revoluţionarii francezi (Nota bene: bine finanţaţi de bancheri). Păi ce spiritualitate e aceea în care băncile practică celebra camătă, în mod chiar excesiv, deşi e ferm interzisă în toate religiile şi în primul rând în cele abrahamice. În ce constă moralitatea secretului bancar şi al paradiselor fiscale? Ce fel de spiritualitate este aceasta în care statele pot să moară, dar băncile nu, în care banul a devenit mai important decât omul? Ce fel de spiritualitate este aceasta în care peste 90% din tranzacţiile bursiere au caracter pur speculativ? Da, omul vrea să fie respectat. Dumneavoastră, bancherii, aveţi sentimentul că o faceţi?

Autorul e convins că a găsit optimul reglementărilor, plecând ca şi K. Menger, fondatorul primei şcoli austriece de economie, de la psihologie, şcoală care avea să dea numai utopişti, începând cu L. Walras şi W.S. Jevons, continuând cu F. von Wieser şi E. von Bohm-Bawerk şi culminând cu fascistul Vilfredo Pareto cu ”optimul” său. Premisele lor de plecare sunt false, au apoi meritul considerării utilităţii ca sursă a valorii, dar au păcătuit, cum o face şi autorul nostru şi prin încercarea de a cuantifica necuantificabilul. Nu poţi avea pretenţia de a fi precis în acest mod; cel mult de a intui sau surprinde nişte tendinţe. Din păcate, schema d-lui Croitorul nu e simplă, e simplistă. Să o reamintim: natura umană, caracterizată prin dorinţe, euforie, panică, raţiune şi thymos conduce cu precizie la reglementări optime, care, în plus, nu limitează libertatea de alegere. Singura capabilă de aşa ceva ar fi celebra ”mână invizibilă” a lui Adam Smith, înţeleasă ca ”mână a lui Dumnezeu” în Creaţie.

Dl Croitorul crede că a primit o cheie de descifrare a universului economic, dar eu îl rog să mai mediteze, să mai aprofundeze. Prea s-a grăbit şi a expediat această carte care are multe idei valoroase, iar domnia sa poate mai mult, măcar prin sursele pe care la are la dispoziţie, calităţile de cercetător şi mediul în care evoluează. Să se consulte mai des cu dl.Isărescu, care am înţeles că i-a făcut deja ceva recomandări. Practic, l-aş ruga mai ales să mediteze mai mult asupra aşa numitei ”capcane a lichidităţii” (vezi capitolul al IV-lea), în desfacerea căreia cred că tot băncile centrale au cheia şi ar putea facilita, începând chiar cu ele, mai mult risc şi mai multă iniţiativă, deci creştere şi dezvoltare economico-socială.

Cum foarte frumos spunea Hayek, ”Sarcina bizară a ştiinţei economice este să le demonstreze oamenilor cât de puţin ştiu cu adevărat despre ceea ce îşi imaginează ei că pot proiecta” (citat de către autor din The Fatal Conceit: Errors of Socialism). Quod erat demonstrandum! Sau, cum spunea un alt autor celebru citat: ”Am dat vina pe lume pentru că nu e pe măsura paturilor modelelor ”raţionale” (…), ne-am născocit etica astfel încât să se potrivească nevoilor noastre (…), am cerut vieţii economice să se potrivească teoriilor economiştilor şi am obligat viaţa omenească să se înghesuie într-o schemă” (Nassim Nicholas Taleb, Patul lui Procust). Aviz amatorilor.