Ioana Pârvulescu, unul dintre scriitorii invitaţi la FILIT, a fost recompensată cu Premiul European pentru Literatură

vineri, 27 septembrie 2013, 10:41
2 MIN
 Ioana Pârvulescu, unul dintre scriitorii invitaţi la FILIT, a fost recompensată cu Premiul European pentru Literatură

 

Scriitoarea Ioana Pârvulescu, unul dintre scriitorii invitaţi la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT – (23 – 27 octombrie 2013), a primit joi, 26 septembrie, la Târgul de la Göteborg, Premiul European pentru Literatură, distincţia fiindu-i înmânată de Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, informează site-ul oficial al trofeelor.
 
Scriitoarea a fost recompensată pentru romanul Viaţa începe vineri (2009), apărut în 2011 şi în traducere suedeză, la editura Bonnierforlagen, în traducerea Jeanei Jarlsbo, cu sprijinul ICR – prin programul TPS derulat de Centrul Naţional al Cărţii.
 
Premiul European pentru Literatură recompensează cei mai buni autori debutanţi şi în curs de afirmare din toată Europa. Organizat de Comisia Europeană în cooperare cu Federaţia Europeană a librăriilor, Consiliul Scriitorilor europeni şi Federaţia Editorilor europeni, concursul este deschis pentru autori din 37 de state implicate în Programul UE Cultura.
 
Ioana Pârvulescu este conferenţiar universitar la Facultatea de Litere din Bucureşti, unde predă literatură română modernă, şi a fost, timp de 18 ani, redactor la România literară. A iniţiat şi coordonat la Editura Humanitas colecţia de literatură universală "Cartea de pe noptieră". Pasionată cititoare de documente de tip jurnal, memorii, scrisori şi ziare din care reface lumi pierdute, a scris mai multe cărţi de eseuri, reeditate de mai multe ori, între care "Întoarcere în Bucureştiul interbelic" (2003), "În intimitatea secolului 19" (2005), "Cartea întrebărilor" (2010). Preocuparea autoarei pentru Caragiale s-a concretizat în două eseuri: "În Ţara Miticilor. De 7 ori Caragiale" (2008) şi "Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale"(2011). Romanul "Viaţa începe vineri" (2009) a apărut în 2011 şi în traducere suedeză. Cea mai recentă carte a autoarei despre Bucureşti este romanul "Viitorul începe luni" (2012). 

 

Comentarii