Ionuţ Chirilă este forţat să plece de la CSMS

miercuri, 08 octombrie 2014, 01:43
5 MIN

Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, a cerut demisia antrenorului* Dacă Ionuţ Chirilă acceptă astăzi rezilierea contractului, conducerea tehnică a echipei va fi preluată de Liviu Ciobotariu

 
CSMS Iaşi continuă să fie un cazan care fierbe. Ieri, într-o conferinţă de presă organizată la Palatul Roznovanu, primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, i-a cerut public demisia antrenorului Ionuţ Chirilă. „Şi eu vreau demisia lui Chirilă. Nu are sens să mai discutăm, nu merge, nu merge. Asta este, i-am făcut tot ce a vrut, i-am adus jucătorii pe care i-a vrut el, i-am făcut programul de antrenament pe care l-a vrut el, i-am dat salariile pe care le-a vrut dânsul, nu putem să mergem în continuare aşa şi nu avem ce face”. Nichita a repetat apoi informaţia prezentată săptămâna trecută, în exclusivitate, de „Ziarul de Iaşi”, legată de contractul lui Chirilă: „Din păcate, preşedintele clubului, Prunea, spune foarte clar că nu poate să renunţe la Ionuţ Chirilă, pentru că avem o clauză clară, prin care putem renunţa doar dacă se pierd patru meciuri consecutiv. Până acum s-au pierdut trei. Atunci, i-am propus o cale amiabilă, să îi achităm contractul, să îi achităm totul la zi. Nu vrea, pentru că el are clauză acolo, că dacă îl dăm afară, noi, clubul, adică Iaşul, trebuie să îi plătim salariul pentru tot campionatul”.
 
Chirilă nu se dă învins
Preşedintele executiv al CSMS Iaşi, Florin Prunea, a fost însă mandatat să forţeze totuşi rezilierea contractului lui Ionuţ Chirilă, pe cale amiabilă. Tehnicianul era aşteptat aseară târziu în Iaşi, astfel că tratativele sunt programate a fi purtate astăzi. Acestea nu se anunţă uşoare, de vreme ce Chirilă a părut surprins de spusele lui Nichita. „Iniţial, nu am vrut să accept oferta Iaşului, pentru că nu-mi place să preiau echipe pe parcurs. Eu sunt genul de antrenor care are nevoie de timp pentru a construi. Am spus clar, şi celor cu care am tratat, şi public, că am nevoie de şase luni pentru a schimba faţa echipei. Am fost convins să vin la Iaşi doar după rugăminţi mari şi când mi s-au dat asigurări ferme că voi avea la dispoziţie timpul necesar pentru a construi o echipă. De aceea, sunt surprins de ceea ce aud. Voi discuta cu membrii din conducerea clubului şi vom vedea ce vom face. Acum, eu ştiu doar că trebuie să bat Botoşaniul şi sunt convins că, împreună cu echipa, pot îndeplini acest obiectiv” a spus antrenorul aseară.
 
Ciobotariu vrea să vină la Iaşi
Şefii CSMS Iaşi vor ca despărţirea de Chirilă să se petreacă rapid, pentru ca succesorul său să aibă timp suficient pentru pregătirea meciului cu FC Botoşani, de săptămâna viitoare, din etapa a XI-a a Ligii I. După cum v-am informat, în exclusivitate, în numărul de ieri, în cazul în care Chirilă pleacă, mare favorit să vină în Copou este Liviu Ciobotariu. Acesta a mai lucrat la Iaşi în sezonul 2012-2013, iar în sezonul trecut a pregătit pe FC Vaslui. „Ciobi” a preferat să fie rezervat în declaraţii. „Am o sete uriaşă de revanşă la Iaşi, un oraş în care m-am simţit excelent, însă eu ştiu că echipa are antrenor. Drept urmare, nu pot să fac niciun comentariu oficial în legătură cu o eventuală venire a mea la CSMS” a spus aseară fostul internaţional. Surse din cadrul clubului au confirmat că numirea lui „Ciobi” se va produce imediat după despărţirea de Chirilă. Dacă numirea se va oficializa, tehnicianul va lucra alături de actualii „secunzi”, Adrian Kereszy şi Benone Dohot, precum şi cu un colaborator de-al său, Adrian Iordache.
Preşedintele CSMS, Florin Prunea, a continuat să refuze să facă vreun comentariu la adresa lui Chirilă şi a situaţiei băncii tehnice: „Eu lucrez la un material pe care trebuie să-l prezint joi dimineaţă Comitetului Director, care va analiza ce s-a întâmplat în ultima perioadă la club. Vom vedea ce se va mai întâmpla şi miercuri”.
 
 
Fotbaliştii sunt în aer
În ceea ce-i priveşte pe fotbalişti, aceştia sunt bulversaţi de ce se întâmplă la club. „Nici noi nu ştim ce trebuie să facem, dacă rămâne Mister, dacă vine alt antrenor, cu cine pregătim meciul cu Botoşani. Preşedintele Prunea ne-a spus marţi, în vestiar, că nu ştie când ni se vor da cele trei salarii restante, chiriile de cinci luni, atmosfera e irespirabilă. Dacă nu se clarifică lucrurile repede, nu ştiu dacă vom mai putea să ne revenim. Ca mine gândesc şi majoritatea colegilor. Miercuri suntem chemaţi pentru a fi fotografiaţi, numai de poze nu ne arde nouă,” a spus un jucător, care, din cauza măsurii impuse de Prunea, de a interzice fotbaliştilor să dea declaraţii, a cerut să fie anonim.
Referitor la situaţia lotului de jucători, au apărut ceva raze de soare, Wesley şi Voicu, antrenându-se normal. Şi cum şi lui Olah i-a expirat suspendarea, Iaşul va conta sigur în meciul cu FC Botoşani pe trei piese importante, care au lipsit în disputa de la Braşov. Sub semnul întrebării rămân Mihalache, Ciucur şi Mitic, aflaţi în recuperare. În ceea ce-l priveşte pe Akinsola, ieri s-a oficializat informaţia prezentată în exclusivitate de „Ziarul de Iaşi”, disponibilizarea nigerianului. „Accidentarea pe care a suferit-o Akinsola l-a scos din circuit pe o perioadă mai lungă. Cum nici nu se adaptase, am reziliat contractul pe cale amiabilă. Ţin să precizez că singurele cheltuieli făcute cu jucătorul au fost de 1 100 de euro, atât cât a costat biletul de avion” a spus Prunea.

Comentarii