„Iscăleşte tu pentru mine”

În Dosarul nr. 464/ 1881-1882, fila 20, Fond UAIC, Rectoratul 1860-1944, de la Arhivele Naţionale din Iaşi putem găsi un foarte pilduitor faire part trimis, la data de 24 aprilie 1882, de rectorul universităţii către toţi profesorii acestui prestigios aşezământ academic al epocii: „Subscrisul, cu profundă mâhnire vine a vă anunţa trecerea din viaţă a fostului nostru coleg de la această Universitate, dl. V. Conta (subl. în text), a cărui înmormântare va avea loc mâ[i]ne duminică 25 curent [aprilie 1882] la orele 15 post merid.[ian] şi a vă ruga să binevoiţi a însoţi cortegiul funerar care va pleca de la Biserica Sf. Spiridon”. Era o urmare a deciziei prim-ministrului Ion C. Brătianu care hotărâse, aşa cum o arată telegrama primită de prefect, organizarea de funeralii naţionale pentru tânărul de 37 de ani, titularul Catedrei de Drept Civil a universităţii din Iaşi, fost ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice în precedentul cabinet condus de Brătianu şi judecător la Curtea de Casaţie, care se stinsese din viaţa pe 21 aprilie, la Bucureşti, sicriul fiind adus la Iaşi cu trenul şi cu gardă însoţitoare, iar locul de veci fiind acordat de primar pentru un lot clasa I, în primul cerc, exact în spatele bisericii cimitirului "Eternitatea", unde se găseşte şi azi.

Acum, la 135 de ani de la acel moment, se cuvine să medităm la semnificaţia unei astfel de decizii politice date în memoria unui personaj care a marcat istoria culturală şi academică a Iaşului şi a ţării şi al cărui naţionalism politic, manifestat din perspectiva Partidului Liberal-Moderat, pe care îl crease la Iaşi împreună cu A.D. Xenopol, e încă provocator de controverse. Privind retrospectiv, nu putem să nu observăm neobişnuita intensitate cu care Vasile Conta şi-a trăit existenţa. Practic, într-un deceniu de activitate publică, între 1872 – anul revenirii sale în ţară de la studii şi 1882 – anul dispariţiei sale, a devenit profesor universitar, titular al Catedrei de Drept Civil a Universităţii "Al.I.Cuza", a activat în cadrul Junimii, a ţinut prelegri populare în faţa notabilităţilor ieşene, a publicat în „Convorbiri”, şi-a publicat  două lucrări importante în Belgia – având parte de cronici şi scrisori favorabile din întreaga lume, aşa cum nu a mai fost cazul niciunui filosof român, a devenit om politic, deputat şi ministru, încheindu-şi ascensiunea profesională ca judecător al celui mai înalt for judecătoresc al ţării, Curtea de Casaţie. E un traseu exemplar, al unui personaj intelectual de prim rang care, în ciuda faptului că a reprezentat un model de conectare la direcţia dominantă de gândire a timpului (organicismul scientist) şi că a resemnificat metafizic materialismul german, fiind comentat cu admiraţie de personaje de prim rang ale acestor orientări intelectuale din Europa, a rămas complet neînţeles şi lipsit de influenţă în filosofia românească într-o vreme în care, după vorba prietenului său D. Rosetti-Tescanu "filosofia nu era privită ca o profesie, ci ca o infirmitate". Iar după aceea, a fost mai mereu citit eronat fiind recuperat fie ca materialist marxist, ca ateu sau ca socialist, asta pentru a nu mai vorbi de controversata lui etichetare drept părinte al "antisemitismului ştiinţific".

Bolnav încă din tinereţe de maladia secolului (cu studii aplicate de biologie şi medicină, el se diagnostichează singur ca având "sifilis în fază terţiară", de unde şi mitul difuzat de Rosetti-Tescanu şi preluat chiar şi de Mircea Eliade, potrivit căruia şi-ar fi urmărit sfârşitul, cu ceasul în mână, până în ultimul moment), Vasile Conta a ars repede reuşind doar fugar să dea adevărata măsură a capacităţilor sale ca profesor la universitate sau, din 1874, ca avocat al Baroului din Iaşi, fiind silit să îşi petreacă iernile la Pisa, în Italia, într-o climă mai blândă decât aceea a capitalei Moldovei. Cu toate acestea, urma adâncă pe care a lăsat-o în istoria intelectuală românească îl face încă demn de interes şi, fireşte, demn de a fi pomenit nu numai la comemorări, ci chiar activ, în dezbaterile de idei.

Nu cred că am putea încheia această evocare frugală mai potrivit decât prin transcrierea ultimei sale scrisori către prietenul său bucureştean Constantinescu-Livianu, aflată în fondul Academiei, document  mai mult decât pilduitor, bun de epitaf:

"Pisa 16/20 Marte 1882
Iubite Livian,
Mi-a scris Eliza despre casele ce ai închiriat pentru mine şi am rămas foarte mulţumit. Acum iată ce cred că trebuie să faci pentru a plăti chiria la sfârşitul lunei. Din mandatul ce vei încasa luna aceasta vei plăti 900 franci chiria, vei trimite 100 franci tatei, iar restul îl vei da Elizei; cât pentru Răducanu Ioan îl vei ruga să amâne poliţa de pe Marte şi prefăcând pe r în i [o voi plăti în Mai]; iară mica dobândă ce i se va cuveni pentru aceste două luni de prelungire o vei plăti din restul mandatului.
Eu m-am plictisit la Pisa ca niciodată, şi de aceea peste câteva zile voi pleca de aici. Voesc mai bine să mă mai opresc prin oraşele ce-mi stau în drumul spre Bucureşti. Voi face aşa ca să fiu la Bucureşti la 1 Aprilie.
De la primirea aceasta să nu-mi mai scrii la Pisa fiindcă voi fi plecat.
Te rog fă contractul de închiriere pe hârtie timbrată pentru trei ani cu facultate de reziliere din partea mea dacă se poate, dacă nu fă cum ştii şi cum vei putea. Iscăleşte tu pentru mine.
Mulţumindu-ţi de mii de ori, te salut şi la revedere.
B. Conta"

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor