Kittel, sprinterul momentului

joi, 13 iulie 2017, 01:43
2 MIN
 Kittel, sprinterul momentului

 

Ciclistul german a câştigat a cincea etapă în această ediţie a Turului Franţei, care a intrat în spectaculoasa zonă a Pirineilor
 
Germanul Marcel Kittel (Quickstep) a câştigat, miercuri, etapa a 11-a a Turului Franţei, desfăşurată între localităţile Eymet şi Pau. Acesta este al cincilea succes de etapă al ciclistului german în actuala ediţie a competiţiei, al doilea consecutiv. Pe locul doi s-a clasat olandezul Dylan Groenewegen (Lotto), iar poziţia a treia a fost ocupată de norvegianul Evald Boasson Hagen (Dimension Data). Britanicul Chris Froome (Sky) şi-a păstrat tricoul galben de lider al clasamentului general cu o zi înaintea Pirineilor. El este urmat de italianul Fabio Aru (Astana), la 18 secunde, de francezul Romain Bardet (AG2R), la 51 secunde, şi de columbianul Rigoberto Uran (Cannondale), la 55 secunde.
Evadat încă după startul de la Eymet, alături de italianul Marco Marcato şi belgianul Frederik Backaert, polonezul Maciej Bodnar, rămas singur în evadare, a fost prins de pluton cu doar 250 de metri înainte de linia de sosire.  În această etapă au avut loc mai multe căzături. Dacă italianul Dario Cataldo, accidentat la încheietura unei mâine, a fost nevoit să abandoneze, alţi doi rutieri din prima parte a clasamentului, danezul Jakob Fuglsang (încheietura mâinii) şi francezul Romain Bardet (genunchi) au putut relua cursa.  Spaniolul Alberto Contador a căzut şi el cu aproape 20 km înainte de sosire, rănindu-se la un cot.  

Kittel (29 ani) numără acum 14 etape câştigate în Turul Franţei în palmaresul său din 2013.  De la startul din Düsseldorf, el nu a fost bătut decât o singură dată anul acesta într-un sprint masiv, de campionul Franţei Arnaud Demare, la Vittel (etapa a patra). Cele mai multe etape câştigate până acum de sprinterul german în aceeaşi ediţie a Turului Franţei au fost patru, în 2013 şi 2014.  Recordul de victorii de etapă într-un singur Tur este de 8 succese. El este împărţit de francezul Charles Pelissier (1930) şi de belgienii Eddy Merckx (1970, 1974) şi Freddy Maertens (1976).  Joi, etapa-regină din Pirinei (a 12-a), ajunge pe altiportul de la Peyragudes, după şase ascensiuni (între care Port de Bales, de categorie specială) şi după 214,5 km de la startul de la Pau.  Linia de sosire este instalată la capătul pistei de aproape 400 m lungime. Panta atinge până la 16%, într-un cadru grandios, care l-a făcut pe directorul Marii Bucle, Christian Prudhomme, să exclame: ”Este ceva ce nu s-a mai văzut niciodată în istoria Turului!”. (AGERPRES) 

 

 

Comentarii