La sfârşit de săptămână unii dau mână cu mână

vineri, 24 ianuarie 2014, 02:50
3 MIN
 La sfârşit de săptămână unii dau mână cu mână

* A murit un copil, sfâşiat de maidanezi; de-abia aşa s-a stârnit o reacţie, de-abia atunci s-a zguduit societatea (clasa politică nu se zguduie de la nimic, nesimţită fiind), de-abia atunci a început căutarea de soluţii – măcar atât. După aia, societatea s-a împotmolit în alte subiecte de actualitate, opinia publică a început a discuta mai mult despre Piţurcă, decât despre Ionuţ. S-a văzut ulterior că şi cu Piţurcă a fost foc de paie, nu s-a rezolvat nimic, iar situaţia Naţionalei s-a acoperit de uitare, fiindcă a picat alt subiect fierbinte, cu politicieni, corupţie, dosare şi votare. Nici cu ăsta nu s-a făcut mare brânză, societatea s-a pus la discuţii pe marginea altor subiecte, mult mai agreabile, dar şi cu Victor Slav şi Bianca Drăguşanu a rămas exact ca în gară, fiindcă mass-media s-a repezit ca hultanul asupra corupţiei din învăţământ, după filmarea cu învăţătoarea şpăgară. Când se credea că ar fi posibilă o rază de lumină în sensul ăsta, s-a prăbuşit un avion, au murit oameni, s-au stârnit reacţii, iar societatea s-a zguduit din nou (clasa politică a rămas nesimţită). După cum bine (mai exact, rău!) s-a văzut, mai importantă decât salvarea victimelor a fost salvarea funcţiilor, scaunelor, căutarea de vinovaţi de serviciu cât mai dispensabili, adevărat campionat de aruncat cu mâţa moartă. A fost şi, vorba comentatorilor sportivi, o gură de oxigen pentru televiziunile de ştiri, care au mers pe subiect non-stop, în trei schimburi, ca pe vremuri, la cuptoarele Siemens-Martin. Va veni, cu siguranţă, o nouă "nuntă a mileniului", un nou divorţ, o nouă Biancă, un nou scandal, telespectatorii se vor lipi din nou de chestii mai plăcute, mai blonde, mai cu ţâţe, mai fără morţi. Uitarea se va aşterne din nou, ca zăpada…
* Istoria recentă arată că nici măcar tragediile nu-i pot scoate pe unii din nesimţire. Ce mai trebuie? Inundaţii au fost, fără rezultat (clasa politică are interes să existe sinistraţi, cărora să le dea, în campania electorală, termopane şi pachete cu gresie pentru casa viitoare, care se va prăbuşi la inundaţia următoare, din campania electorală următoare!). Cutremure au fost, însă mici (ultimul, chiar ieri dimineaţa, în timp ce scriam textul ăsta); nu s-a gândit nimeni că, după unul mare, nu va mai exista nici ministru, nici deputat sau senator, nici Guvern, nici Parlament. Nici mult popor nu va mai fi, dar asta nu contează, doar se ştie câţi răposaţi apar pe listele electorale şi votează! Ce mai e nevoie? Bombă nucleară? Nişte reporteri speciali vor transmite, două-trei zile, de sub ciuperca atomică, apoi se va trece la un alt subiect, şi mai de actualitate (ciocnirea Palatului Cotroceni cu un iceberg, invazie extraterestră cu OZN-uri aterizate pe Palatul Parlamentului, meteorit căzut peste Palatul Victoriei sau chiar apariţia unor poze cu noua iubită a lui Botezatu), iar uitarea se va aşterne din nou, ca frunzele veştede, în straturi. Pe marginea tuturor subiectelor îşi vor da cu părerea aceiaşi invitaţi policalificaţi, partea cea mai importantă a evenimentului fiind, desigur, întreruptă de un calup publicitar. Că tot veni vorba, ce se mai ştie despre accidentul de avion de la Baloteşti, de pe 31 martie 1995? Se mai ştie măcar că a fost un asemenea accident, cu 60 de victime?
* Pe de-o parte, ne pare rău că acum, în prag de week-end, am venit şi noi cu subiecte dintr-astea, în loc să găsim ceva roz, pufos şi nostim, dar asta e situaţia, n-avem cum să inventăm ştiri pozitive, mai ales că e şi Ziua Unirii, plină de politicieni care dau mână cu mână şi merg mână-n mână, spre folosul lor, desigur… Sfârşitul de săptămână să ne fie vesel, măcar el!

Comentarii