La Ţibana chiar se fură ca-n codru

miercuri, 05 aprilie 2017, 01:50
1 MIN
 La Ţibana chiar se fură ca-n codru

Alte cinci persoane din comuna Ţibana au ajuns în vizorul procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi fiind suspectate că ar fi tăiat ilegal arbori dintr-o pădure privată. Constantin Vezeteu, Liviu Florea, Vasile Guţă, Vasile Florea şi Bogdan Florea se alătură unei liste de zeci de persoane pe care anchetatorii ieşeni le cercetează pentru furturile generalizate din pădurea privată de la Vadu Vejei, furturi care au ciuntit pădurea în ultimii ani.  

Cei cinci au fost prezentaţi şi judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă, însă, zilele trecute, instanţa a decis ca ei să fie cercetaţi sub control judiciar. În ceea ce îl priveşte pe Vezeteu, alături de alte persoane, acesta ar fi sustras lemne în valoare de peste 100.000 de lei.

Sute de arbori ar fi fost tăiaţi de Vezeteu şi alte persoane, puse anterior sub acuzare în acest dosar, doar din luna septembrie a anului trecut şi până în prezent. Ceilalţi patru indivizi care au fost puşi aub acuzare ar fi tăiat lemne alături de alţi nouă consăteni – opt dintre ei aflaţi în arest, cauzând un prejudiciu de peste 15.000 de lei. „Cercetările continuă“, susţin procurorii ieşeni, care au trimis deja în judecată peste 20 de persoane în cazul tăierilor ilegale de arbori de la Vadu Vejei. 

 

 

Comentarii