Lepădarea de Udrea

Asistăm de câteva zile la un proces public de exorcizare. Rând pe rând, politicieni care au făcut parte din anturajul preşedintelui îşi toarnă cenuşă în cap pentru că au pupat la un moment dat mâna Elenei Udrea. Ce i se reproşează "fiarei"? Că îi place să fie mereu în centrul atenţiei (cărui politician nu-i place?), că cere bani pentru nominalizarea unui candidat pe loc eligibil (situaţie întâlnită la toate partidele), în fine, că are un simţ pentru identificarea profitului (de când e neapărat un păcat?). Pe fond, să spunem că reproşurile aduse Elenei Udrea sunt corecte, dar în acelaşi timp general valabile pentru toţi liderii de partid din România. Sigur, într-o utopică meritocraţie, Udrea şi-ar fi atins vârful carierei politice pe un post de consilier local, într-un orăşel de provincie. Dar credeţi că Ponta, Blaga sau Antonescu ar fi meritat mai mult? Apoi, cei care se dezic astăzi de Udrea, nu au bărbăţia să spună adevărul până la capăt. Un "produs toxic"? Înjuraţi producătorul! Principalul vinovat pentru ascensiunea politică a blondei este Traian Băsescu. Nici Mihai Răzvan Ungureanu, nici Teodor Baconschi, nici Adrian Papahagi, nu au curajul să-i bată obrazul preşedintelui. În fapt, dacă cei trei – şi nu doar ei – şi-ar depăşi propriile umori, ar înţelege că în tot acest joc, Udrea e mai degrabă o victimă. Întreaga ei carieră politică se reduce la pasiunea bolnăvicioasă a unui preşedinte de a-şi plimba pionul pe tabla de şah, doar – doar se va transforma în regină. Obiectiv vorbind, Elena Udrea e cel mai tragic personaj din viaţa politică românească şi trebuie tratat ca atare. Măcar din compasiune, dacă valorile cavalerismului par desuete, şefa PMP nu ar trebui instrumentalizată politic.

Publicitate și alte recomandări video